Nevoia Uniunii Europene de a-şi asigura livrările de gaze naturale şi de a-şi cuceri independenţa faţă de furnizorul său principal, Rusia, pune România pe o poziţie centrală în regiune. Pe traseul aşa-numitului Coridor Sudic al gazului, concept lansat în vară de UE, România stă la robinetele a două conducte, Nabucco şi Whitestream.
România se găseşte într-un punct cheie, între furnizori şi consumatori, şi pe traseul gazului lichefiat şi este într-un stadiu avansat cu proiectul unui terminal la Constanţa. Deşi timpul este relativ în negocierile complicate din lumea energiei, strategia europeană are un orizont clar de finalizare, în 2020, an în care deja România va câştiga şi bani din avantajoasa sa poziţie geopolitică.
În practică însă puţine lucruri sunt clare, deoarece chestiunile legate de energie sunt intens politizate, proiectele sunt costisitoare şi sursele de gaze naturale sunt incerte.
Jocul este arbitrat şi de Statele Unite ale Americii, care consideră că securitatea energetică a Europei este esenţială pentru politica sa externă. Richard Morningstar, trimisul special pentru Eurasia al Casei Albe, a declarat în avanpremiera Forumului Economic şi Energetic al Mării Negre, organizat la Bucureşti de Atlantic Council, că Nabucco este piatra de hotar a coridorului sudic, dar nu este decât o piesă dintr-un puzzle.
El a recomandat ţărilor europene să-şi întărească interconexiunile, să construiască facilităţi pentru producerea şi stocarea gazului natural lichefiat şi să reducă risipa de energie. Pentru Morningstar însă, Nabucco este un proiect realist şi util, deoarece are sens din perspectivă economică.
Bucureştiul a purtat în ultimele luni negocieri intense cu posibilii furnizori de gaze naturale din zona Mării Caspice şi a primit prima ofertă concretă pentru alimentarea gazoductului Nabucco din partea Azerbaidjanului.
Tudor Şerban
