Cam asta înţeleg eu din declaraţiile diplomatului. Discursurile unui ambasador american nu prea sunt spuse în dorul lelii, ci au în general un scop precis. Cu atât mai mult cu cât actualul reprezentant al Statelor Unite la Bucureşti nu este un magnat al pieselor de maşini vechi, ci un fost lobbyist de succes, care ştie să-şi cântărească vorbele. S-a speculat mult prin presă despre o relaţie rece între preşedintele român şi noua administraţie americană. Aşa să fie? Iată ce declara ambasadorul Mark Gitenstein ieri, la Forumul Economic Român:
“Aş vrea să mă folosesc de această oportunitate pentru a mulţumi pentru eforturile neobosite ale preşedintelui Băsescu şi ale colegilor săi pentru a rezolva greva magistraţilor. Fără o justiţie dezinteresată şi funcţională, legile nu sunt mai mult decât vorbe goale”. Puţin mai târziu, mulţumirile continuau: “Reconfirmarea în funcţie a Laurei Kovesi demonstrează angajamentul de a-i responsabiliza pe cei care deţin puterea. De asemenea, numirea prietenei noastre Alexandra Gătej (în prezent consilier prezidenţial, n.n.) demonstrează dorinţa de a avea pe cineva care înţelege cu adevărat afacerile. Două femei remarcabile – vă mulţumesc, domnule preşedinte”. OK, Obama nu are timp de Băsescu. Dar trimisul său la Bucureşti pare foarte mulţumit de ce face preşedintele român.
Nu este prima dată când ambasadorul Gitenstein se lansează în declaraţii apreciative la adresa lui Băsescu. În discursul ţinut la depunerea jurământului ca diplomat, la Washington, avocatul se angaja, printre altele, să sprijine “angajamentul pentru drepturile minorităţilor pe care îl vedem din partea unor lideri curajoşi precum preşedintele Băsescu”.
Cam asta înţeleg eu din declaraţiile diplomatului. Discursurile unui ambasador american nu prea sunt spuse în dorul lelii, ci au în general un scop precis. Cu atât mai mult cu câ