Călin Hera: „N-am mai auzit nici în scenetele «Divertis» atâta bla-bla, aşa multă ipocrizie, aşa exerciţiu ieftin de demagogie ca la Oprescu”. Sursa: Zoltan Lorencz
Într-o discuţie pe care am avut-o cu Sorin Oprescu, în urmă cu câteva luni, când încă juca şarada coditului, dar era deja clar că va candida la prezidenţiale, l-am întrebat ce le va spune oamenilor când îl vor întreba ce a făcut, totuşi, ca primar.
A răspuns ceva despre nişte şcoli pe care le-a renovat. Vă întreb serios, am replicat. A continuat, spunând că va face autostrada aia suspendată. Că, deşi iniţial a bravat, l-au căutat după aceea nişte „specialişti” care i-au spus că se poate. (Genul acela de specialişti care nu există, dar pot fi citaţi, făcând cu ochiul.) Zău, ce veţi răspunde la întrebarea asta? Că doar nu vă veţi lăuda cu cel mai lung cârnat din Cartea Recordurilor.
A devenit serios şi mi-a spus că se mândreşte cu acea acţiune, că a fost un exerciţiu de demnitate pentru bucureşteni, că e important sentimentul de patriotism local. Şi că, am să râd, la acţiune n-au participat sărăntoci, ci oameni ca lumea.
Până în acest weekend, am crezut că a făcut mişto. Omul e un miştocar, se ştie. Chiar şi măreţele recorduri din weekend, la ciorbă de burtă şi la pizza, le-am privit cu îngăduinţă. Nu poate fi ăsta programul lui electoral, mi-am zis. Oricât de puţin şi-ar dori victoria, cum se spune, nu poate marşa pe doar atât.
Abia discursul de lansare a candidaturii m-a convins că Sorin Oprescu are un plan al lui, simplu, foarte safe şi, fireşte, bugetat generos. În timp ce-l ascultam pe Oprescu îmi spuneam ba că e cel mai prost discurs politic pe care l-am auzit vreodată, ba că e cel mai bun. N-am mai auzit nici la Divertis atâtea locuri comune, atâta bla-bla, aşa multă ipocrizie, atâta limbă de lemn, aşa exerciţiu ieftin de demagogie! @N