Sorin Ioniţă: „Nu v-a scăpat cred ironia faptului că în plină criză mondială - care, dacă e să dăm crezare prietenilor comentatori, este un semn clar al prăbuşirii sistemului capitalist şi revenirii statului în economie, după un nefast interludiu «neoliberal» - partidele care pierd masiv totuşi teren în Europa nu sunt cele de dreapta, ci cele de stânga, social-democrate.” Sursa: EVZ

În ţări ca Franţa, Italia, Germania, are aerul că odată cu fiecare bancă falimentată cade, paradoxal, şi câte un partid socialist, divizat, în plină derută de programe şi leadership. În Spania, doar calendarul îndepărtat al alegerilor menţine stânga la putere, deşi mass-media tradiţional apropiată de ea a început să mârâie contra premierului.

Însă în Marea Britanie, care trebuie să ţină alegeri până în iunie viitor, guvernul laburist va fi aproape sigur măturat decisiv la urne. (Să zicem că Grecia, unde socialiştii au revenit alaltăieri la putere, este excepţi a care confirmă regula, mai mult din raţiuni de anticorupţie decât economice).

Cauzele acestor evoluţii paradoxale sunt complicate; nu-mi propun să le analizez aici. Însă una din ele are de-a face cu faptul că nici marile partide de dreapta nu sunt în practică chiar ce se pretind în teorie. Ele au luat multe din ideile stângii, de la politicile industriale pro-active sau mârâiala faţă de globalizare (dreapta franceză), până la temele postmoderne de ecologism şi grijă socială excesiv-lăcrămoasă (conservatorii britanici). Cu aşa o dreaptă, cine mai are nevoie de stânga? Mai ales că prima îşi poate permite să fie, în virtutea tradiţiei, mai grosolană cu imigranţii, nu foarte iubiţi în vremuri cu şomaj.

Ca atare, susţinătorii pieţei libere nu e cazul să jubileze la triumfurile electorale ale popular-conservatorilor europeni, pentru că guvernarea lor nu e totuna cu pro-capitalismul. Uita