La multe emisiuni TV, platoul de filmare are parte de garnitură umană.
Publicul devine astfel tivul vizual-auditiv care conferă spectacolului senzaţia de implicare entuziastă. Ghidaţi din culise, oamenii de pe margine contribuie cu aplauze, râsete sau oftaturi melancolice, de la caz la caz. Sigur, nu toate emisiunile permit aşa ceva.
Delia Budeanu sau Florentina Fântânaru - ca să dau doar două exemple de la Antena 2 - nu au nevoie de această proteză ambientală. Dialogul pe care-l poartă cu invitaţii se desfăşoară mai bine fără intervenţia publicului.
La alte emisiuni - “Agentul VIP”, de pildă - asistenţa nu se vede, dar se aude. Există însă o mulţime de amfitrioni TV care nu se pot lipsi de aportul oamenilor aşezaţi în semicerc pe scaune sau pe gradene. Ei bine, se întâmplă frecvent ca felul cum se manifestă aceşti oameni să compromită intenţia iniţială a realizatorului şi să facă deservicii emisiunii.
De ce se întâmplă aşa ceva? Din două motive principale. Unul ţine de contactul vizual dintre public şi dirijorul din umbră. Oamenii-garnitură trebuie să fie atenţi la dirijor, nu la conţinutul emisiunii. Ei devin astfel simple automate de aplauze sau râsete, care reacţionează la semnal şi emit zgomote fără să ştie prea bine de ce o fac. Dacă dirijorul se gândeşte la altceva, n-are umor, nu înţelege o aluzie sau nu găseşte momentul optim pentru aplauze, replica invitatului e forfecată.
E posibil totodată ca realizatorul sau oaspetele să spună lucruri admirabile, care însă nu sunt subliniate prin aplauze fiindcă dirijorul le-a considerat neinteresante. În acest fel, personajul nevăzut ajunge să deţină un rol mai important decât personajele vizibile, care fac afişul emisiunii. Decizia îi aparţine, iar oamenii-garnitură se conformează fără crâcnire. Nici n-ar putea face altceva, câtă vreme nu sunt plătiţi pe