Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Mediatorii cer Moldovei şi Transnistriei să reia tratativele

Publicat in Jurnalul, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Mediatorii şi observatorii în conflictul transnistrean au cerut părţilor să reia convorbirile în vederea găsirii unei soluţii juste şi durabile, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa /OSCE/.

Conform rian.ru, Rusia, Ucraina şi OSCE sunt mediatori în conflict, în timp ce Uniunea Europeană /UE/ şi Statele Unite ale Americii /SUA/ au statut de observator. Reprezentanţii lor s-au întâlnit marţi la Viena. RIA Novosti mai afirmă că regiunea separatistă rusofonă Transnistria şi-a menţinut de facto independenţa faţă de Republica Moldova de la scurtul război din 1992, ce a reprezentat punctul culminant al tensiunilor care au urmat după destrămarea fostei URSS. Rusia are trupe de ''menţinere a păcii'' în regiune din iulie 1992, iar procesul negocierilor este ''îngheţat'' din februarie 2006.

Potrivit agenţiei ruse de presă menţionate, Alexandru Cujba, noul ambasador al Republicii Moldova la Naţiunile Unite, a declarat în urmă cu câtva timp că guvernul de la Chişinău, care a susţinut în mod deschis unirea cu România şi strângerea relaţiilor cu Occidentul, va cere retragerea trupelor ruseşti din Transnistria.

Mediatorii şi observatorii în conflictul transnistrean au cerut părţilor să reia convorbirile în vederea găsirii unei soluţii juste şi durabile, a anunţat Organizaţia pentru Securitate şi Cooperare în Europa /OSCE/.

Conform rian.ru, Rusia, Ucraina şi OSCE sunt mediatori în conflict, în timp ce Uniunea Europeană /UE/ şi Statele Unite ale Americii /SUA/ au statut de observator. Reprezentanţii lor s-au întâlnit marţi la Viena. RIA Novosti mai afirmă că regiunea separatistă rusofonă Transnistria şi-a menţinut de facto independenţa faţă de Republica Moldova de la scurtul război din 1992, ce a reprezentat punctul culminant al tensiunilor care au urmat după destrămarea fostei URSS. Rusia are trupe de ''menţinere a

Articolul in Jurnalul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Video Viitura pe Dunăre, aşteptată la Budapesta de mii de turişti: „Imposibil să mai faci o poză cu Parlamentul de jos”

Adevarul acum o ora
Deși apele revărsate ale Dunării au acoperit falezele preferate de turiști, mulți curioşi - vizitatori şi localnici - continuă să se apropie de zonele inundate pentru a surprinde imagini inedite.

Rusia avertizează Republica Moldova să nu găzduiască avioane F-16 destinate Ucrainei

G4Media acum o ora
Ministerul de Externe rus a cerut vineri Republicii Moldova să nu se implice în conflictul din Ucraina, declaraţie ce face referire la informaţii despre o presupusă amplasare la baza aeriană de la Mărculeşţi a unor avioane F-16 destinate Ucrainei, r

Măsuri de siguranță la Planșeul de sub Piața Unirii. Prefectul Capitalei a convocat Comitetul pentru Situații de Urgență. „Pot ceda elemente de structură"

Ziare.com acum 42 minute
Mugur - Mihai Toader, prefectul Capitalei a convocat Comitetul Municipal pentru Situaţii de Urgenţă cu privire la planşeul Unirii, a anunţat Primăria Sectorului 4. Reprezentanții acesteia au precizat că degradările planșeului s-au accentuat semnific

Victor Ponta redevine doctor. Ordinul prin care i s-a retras titlul a fost anulat de Curtea Supremă

HotNews acum 2 ore
Fostul premier Victor Ponta a obținut anularea ordinului prin care Ministerul Educației i-a retras, în 2016, titlul de doctor. Decizia este definitivă și a fost pronunțată miercuri de Înalta Curte de Casație și Justiție (ÎCCJ), în baza unei decizii

Ciolacu, întrebat despre faptul că nu va fi numit premier de Nicolae Ciucă: E şi normal pentru că dânsul nu o să câştige/ Dacă voi câştiga alegerile prezidenţiale, e corect ca celălalt partid care va constitui coaliţia cu PSD să dea premierul

News.ro acum 4 ore
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, a afirmat, după ce liderul PNL Nicolae Ciucă a declarat că nu îl va numi premier în cazul în care va deveni preşedintele României, că liderul liberal nu va câştiga alegerile. Ciolacu a explicat că, dacă el va câştig

Un nou eșec major pentru justiția română: Dosarul Revoluției, întors din nou la Parchetul Militar pentru refacerea anchetei

Wall-Street.ro acum 4 ore
Situație rușinoasă pentru justiția română: judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au decis că rechizitoriul din dosarul "Revoluţiei", în care este acuzat fostul preşedinte Ion Iliescu, conţine nereguli şi au decis trimiterea dosarului la P

Horoscop Urania săptămânal pentru Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024

Libertatea acum 6 ore
Citește Horoscop săptămânal Capricorn. Previziuni pentru perioada 21 – 27 septembrie 2024, realizat de Urania în exclusivitate pentru Libertatea. Află ultimele previziuni astrale pentru nativii din zodia Capricorn. Între 21 și 22 septembrie, la prân

O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa/ Nu au fost persoane rănite şi nici urme de poluare - VIDEO

News.ro acum 2 ore
O navă s-a ciocnit cu două vapoare acostate în Portul Constanţa, în urma acestui accident nefiind persoane rănite. Totodată, nu s-au înregistrat urme de poluare.

Un polițist beat la volan a făcut accident la Cluj. Agentul a refuzat să fie testat pentru consumul de droguri. Se face anchetă internă

Libertatea acum 3 ore
Un polițist de la IPJ Cluj a fost prins beat la volan, după ce a provocat un accident rutier în localitatea Livada, vineri dimineață, iar maşina lui a intrat într-un şanţ de pe marginea drumului, potrivit News.ro.

Ucraina interzice utilizarea Telegram de către oficiali și militari. Temeri legate de spionajul rusesc

HotNews acum 52 minute
Consiliul Apărării şi Securităţii Naţionale a Ucrainei anunţă vineri că interzice folosirea Telegram, o mesagerie foarte populară fondată de către rusul Pavel Durov, pe dispozitive electronice ale militarilor şi oficialilor, suspectând serviciile ru

Vremea

București
acum

22°
vin.

15°/23°
sâm.

14°/26°
dum.

16°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/25°
lun.

15°/27°
Constanta
acum

22°
vin.

18°/22°
sâm.

16°/23°
dum.

18°/23°
lun.

19°/24°
Cluj-Napoca
acum

23°
vin.

10°/23°
sâm.

9°/22°
dum.

11°/23°
lun.

12°/25°
Timisoara
acum

24°
vin.

14°/24°
sâm.

12°/23°
dum.

12°/25°
lun.

13°/27°