Fie că sunt făcute cu croşeta sau andrelele, din mâinile ei ies adevărate minuni, pe care a învăţat să le facă de la bătrânele din satul ei natal, Someş-Uileac.

Cornelia Mărcuş se trage dintr-o familie de oameni modeşti dar harnici. Este cea mai mare dintre cei patru copii ai familiei şi a fost mereu deschizătoare de drumuri pentru fraţii ei. A prins drag de cântecul popular şi de lucrul de mână la şezătorile din sat la care mergea de câte ori avea ocazia. „Cea mai mare distracţie la noi în sat erau şezătorile, mai ales iarnă. Făceam adevărate concursuri între noi fetele, care are cele mai frumoase lucruri”, îşi aminteşte Cornelia Mărcuş. Fiind cel mai mare copil al familiei, a trebuit să meargă şi la „lucrul câmpului” şi în timp ce dădea la sapă sau la furcă, la întors de fân, cânta. „Cântam pe câmp să treacă vremea, să-mi fie munca mai uşoară. Uitam de ceilalţi şi când ajungeam în capătul câmpului îmi dădeam seama că restul stăteau jos şi mă ascultă”, spune interpreta.

N-a pretins niciodată bani pentru cântări

Primele cântece pe care le-a învăţat au fost cele ale Savei Negrean Brudaşcu pe care le cânta la nunţile din sat. Nu era petrecere unde să nu fie invitată, mai ales că pentru prestaţiile ei nu pretindea nici bani. „Cântam cu un grup de ceteraşi de la noi din sat. Au fost foarte drăguţi cu mine, mă acompaniau, dar bani n-am primit şi n-am cerut niciodată”, arată Cornelia Mărcuş. Între timp, a absolvit o Şcoala Populară de Artă şi a scos un CD cu melodii populare, unul cu pricesne bisericeşti şi colinde.

Mai păstrează prima faţă de masă cusută

Primul lucru de mână făcut integral de Cornelia a fost o faţă de masă cusută cu „pene în cruci”, un model tradiţional din zonă, pe care a realizat-o pe când avea doar 10 ani. „Eram în clasa a patra şi atunci se făcea lucru manual la şcoală. Mai păstrez şi acum ace