Joe Biden, al doilea om în conducerea SUA, a anunţat că va vizita, în cursul acestei luni, România, Cehia şi Polonia. Potrivit unui comunicat al Casei Albe, călătoria vicepreşedintelui american are ca fundament recenta anulare a proiectului instalării unui scut antirachetă pe teritoriul Cehiei şi Poloniei.
Biroul vicepreşedintelui SUA a anunţat că vizita adjunctului lui Barack Obama se va desfăşura între 20 şi 24 octombrie.
"În cursul acestei vizite, vicepreşedintele se va întâlni cu şefi de stat şi de guvern, cu lideri parlamentari şi alţi responsabili politici, precum şi cu reprezentanţi ai societăţii civile", se menţionează în comunicatul preluat de AFP.
Deşi în mod oficial Joe Biden va aborda subiecte ca dezvoltarea legăturilor comerciale şi a investiţiilor, consolidarea democraţiei sau probleme comune de securitate, vicepreşedintele SUA va întreprinde această vizită extinsă pentru a-i linişti pe conducătorii celor trei state cu privire la angajamentul statului american de a asigura protecţia Europei Centrale în faţa pericolului rachetelor iraniene.
Biden, cu vechime în Europa
Secretarul de presă de la Casa Albă, Robert Gibbs, a sugerat că Joe Biden se bazează în efortul său de garantare a securităţii zonei central-europene pe un capital de imagine important, căpătat în vremea în care a ocupat funcţia de preşedinte al Comisiei pentru Relaţii Externe a Senatului.
Multe voci din Cehia şi Polonia l-au acuzat pe şeful statului american, Barack Obama, că a renunţat prea uşor luna trecută la planurile de stabilire a unui scut antirachetă pe teritoriul celor două state. Cehii şi polonezii l-au acuzat pe Obama că îi abandonează influenţei Rusiei, deşi preşedintele american a propus o soluţie de rezervă, cea a utilizării unui sistem maritim de detectare a rachetelor cu rază medie şi scurtă. @N_P