Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Vârstnicii de la sate, ajutaţi să înveţe să se descurce cu tehnologia modernă

Publicat in Buna ziua Brasov, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Universitatea „Transilvania” Braşov este partener într-un proiect destinat vârstnicilor unic la nivel naţional şi chiar european. Proiectul „Oportunităţi culturale şi de informare pentru persoanele vârstnice – Info C.O.O.P.” este realizat, în parteneriat, de ţări ca Italia, Germania, Spania, Ungaria şi România. Proiectul se adresează vârstnicilor din mediul rural, iniţiatorii acestuia dorind să-i înveţe pe vârstnici cum să lucreze cu calculatorul, în prima fază. „Scopul proiectului este acela de a-i implica mai mult pe bătrâni în comunităţile din care fac parte, astfel încât aceştia să poată transmite mai departe din experienţa şi valorile pe care le-au acumulat de-a lungul vieţii. Proiectul constă în instruirea bătrânilor în folosirea calculatorului şi a internetului atât pentru a menţine legătura cu familia plecată în străinătate, cât şi pentru o implicare activă în comunitate”, a declarat, ieri, prof. Marina Cionca, de la Universitatea „Transilvania”. Rolul Universităţii braşovene în acest proiect este da a forma „profesorii” care îi vor învăţa pe bătrânei cum să acceseze Messengerul pentru a vorbi cu copiii sau nepoţii lor din străinătate.

După şapte module, vor şti să utilizeze calculatorul

Primele cursuri vor fi ţinute pentru bunicii trei sate din comuna Muşăteşti, Argeş. „Iniţial am vrut să facem acest proiect aici, în Braşov, dar un criteriu al eligibilităţii comunităţii a fost ca aceasta să fie una relativ izolată. Am ales comunitatea din Stroeşti, au fost aplicate chestionare aici pe care le-au centralizat studenţii braşoveni de la Sociologie. În urma acestora, 50 de persoane peste 65 de ani au fost alese pentru a participa la cursuri. Acum sunt formaţi formatorii de cursuri, iar în aproximativ două săptămâni vor începe efectiv cursurile”, a mai spus Marina Cionca. Bunicii vor fi chemaţi la cursuri până în noiembrie, câte o oră şi jumăta

Articolul in Buna ziua Brasov >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Suma uriașă pe care statul român o cheltuie anual pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari

Adevarul acum 35 minute
Ministrul Investiţiilor şi Proiectelor Europene, Marcel Boloş, a anunțat cât cheltuie statul român, anual, pentru sporuri, bonusuri, premii sau prime pentru bugetari. Asta nu include indemnizaţia de hrană și norma de hrană.

Ce urmează după decizia CCR privind declarațiile de avere? Nicușor Dan a cerut intervenția Parlamentului. În ce condiții s-ar putea face asta și cât poate dura: „Va conta foarte mult voința politică”

HotNews acum 4 ore
„În cazul în care motivarea deciziei identifică deficiențe de natură tehnică în cadrul legislativ actual, este responsabilitatea Parlamentului să le corecteze cu celeritate”, transmitea președintele Nicușor Dan, la scurt timp după decizia CCR privin

Haos pe autostrăzile din Germania, după ce Google Maps a arătat în mod eronat că sunt închise. Harta s-a umplut de puncte roșii

Adevarul acum 16 minute
O eroare Google Maps a provocat haos în infrastructura rutieră din Germania, după ce aplicaţia de navigaţie a raportat în mod eronat că mai multe autostrăzi au fost închise.

Trump acuză China că a „încălcat în totalitate” acordul cu SUA privind tarifele

G4Media acum 2 ore
Președintele american Donald Trump a declarat vineri că China a încălcat “în totalitate” acordul privind tarifele cu Statele Unite, transmite agenția Reuters. Urmărește cele mai noi producții video G4Media - articolul continuă mai jos - „China, poat

Tudorel Toader, despre decizia CCR privind declarațiile de avere- „Nu rezonează cu statul de drept. E o coincidență stranie, înainte de final de mandat”

Ziua Constanta acum 3 ore
Fostul judecător constituţional Tudorel Toader a avut o reacție cu privire la decizia CCR privind declaraţiile de avere. Într-o intervenție telefonică la Digi24, Toader a subliniat că, până la o eventuală revizuire a Constituției, decizia trebuie re

PNRR: România a reușit sa mai deblocheze înca 70 de milioane de euro din fondurile suspendate

Mediafax acum 3 ore
Problema a apărut după ce Bruxelles-ul a considerat că anumite numiri în funcții de conducere la companiile de stat din energie nu au respectat procedurile asumate prin jalonul 121 din PNRR. Aceste nereguli s-au referit la numiri făcute înainte de i

Roland Garros: Jaqueline Cristian se oprește în turul trei, fiind eliminată de Iga Swiatek

Mediafax acum 41 minute
Deși primul set a fost dominat clar de Swiatek, care s-a impus cu scorul de 6-2, românca de 26 de ani a oferit o replică bună în setul secund, punând-o în dificultate pe tripla campioană de la Paris și salvând o minge de meci. Totuși, poloneza a înc

Dominic Fritz, concluzie în urma întâlnirii de la Cotroceni: „Statul este prea gras şi trebuie să facă o cură de slăbire”

Adevarul acum 3 ore
Dominic Fritz, preşedintele interimar al USR, a precizat vineri, 30 mai, că în cadrul discuţiilor de la Palatul Cotroceni avute cu Nicușor Dan, alături de ceilalți lideri ai partidelor pro-europene, nu au fost făcute înţelegeri pe funcţii sau postur

Ilie Bolojan anunță finalizarea reducerilor de personal la Senat: economii de 3,5 milioane de euro anual, în urma eliminării a 150 de posturi

Adevarul acum 6 ore
Ilie Bolojan, președintele Senatului, a anunțat vineri, 30 mai, că procedura de reducere a personalului din cadrul camerei superioare a Parlamentului României a fost finalizată.

Premierul interimar merge duminică în zonele afectate de inundații: Suntem alături de oameni

Mediafax acum o ora
„Suntem alături de oameni și, încă din primele ore, forțele de intervenție au acționat pentru protejarea vieții cetățenilor, a bunurilor și limitarea pagubelor în comunitățile afectate de inundații. La nivelul Guvernului vom mobiliza în continuare r

Vremea

București
acum

17°
vin.

15°/19°
sâm.

13°/23°
dum.

15°/26°
lun.

17°/27°
Iasi
acum

20°
vin.

14°/21°
sâm.

10°/22°
dum.

14°/25°
lun.

16°/26°
Constanta
acum

21°
vin.

14°/21°
sâm.

13°/21°
dum.

16°/21°
lun.

18°/23°
Cluj-Napoca
acum

20°
vin.

12°/20°
sâm.

10°/20°
dum.

13°/23°
lun.

16°/26°
Timisoara
acum

21°
vin.

13°/22°
sâm.

11°/24°
dum.

13°/27°
lun.

16°/29°