Pelicula 3D „Final Destination” („Destinaţie finală”) s-a clasat în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, pentru a treia săptămână consecutiv, pe prima poziţie a box office-ului autohton, potrivit datelor Cinemagia.ro. În perioada amintită, filmul a adus în sălile de cinema 18.462 de spectatori şi a avut încasări de 92.000 de euro. În cele trei săptămâni de la lansare, producţia horror a avut în total 74.270 de spectatori şi a încasat 381.500 de e
Pelicula 3D „Final Destination” („Destinaţie finală”) s-a clasat în perioada 28 septembrie - 4 octombrie, pentru a treia săptămână consecutiv, pe prima poziţie a box office-ului autohton, potrivit datelor Cinemagia.ro.
În perioada amintită, filmul a adus în sălile de cinema 18.462 de spectatori şi a avut încasări de 92.000 de euro. În cele trei săptămâni de la lansare, producţia horror a avut în total 74.270 de spectatori şi a încasat 381.500 de euro.
Locul al doilea în box office a fost ocupat în clasamentul întocmit pentru ultima săptămână de filmul "District 9". Abia lansat, acesta a avut 6.736 spectatori şi încasări de aproape 30.000 de euro.
Ultima poziţie în top a fost ocupată de comedia "The Ugly Truth" ("Adevărul gol-goluţ"), care a urcat de pe poziţia a patra cu o săptămână în urmă. Aflat pe marile ecrane de aproape o lună, filmul a avut în total 58.919 de spectatori şi încasări de 240.000 de euro.
Box Office România, realizat de Cinemagia.ro, este alcătuit săptămânal, conform rapoartelor primite de la distribuitorii de film locali.
SURSA: Cinemagia.ro