Preşedintele turc, Abdullah Gul, a început, astăzi, o vizită de trei zile în Franţa, stat care se opune categoric aderării Turciei la Uniunea Europeană, a anunţat Ministerul francez al Afacerilor Externe, citat de AFP.
Primit de secretarul de stat pentru Afaceri Europene, Pierre Lellouche, Gul are programate întâlniri cu preşedintele francez, premierul Francois Fillon şi ministrul Economiei, Christine Lagarde.
Mâine el va susţine un discurs la UNESCO.
În timpul vizitei, şeful de stat va pleda pentru candidatura Turciei la UE, reafirmând că rezultatul negocierilor Turcia-Uniunea Europeană, demarate în 2005, trebuie să rămână deschis.
Însă, liderii francezi susţin că doresc asocierea "cea mai apropiată" între Ankara şi Uniunea Europeană, dar exclud aderarea.
CITIŢI ŞI:
Turcia nu se vede bine la Paris