Legea unitara de salarizare in sistemul public este, indiferent ce spun unii sau altii, un lucru bun. Chiar daca legea in sine poate nu este buna!

Un lucru bun, deoarece, pentru prima data dupa doua decenii de dezordine, heirupism si reglementari stabilite pe baza de clientelism politic si de santaj economic sau de strada, se rupe pisica. Timp de doua decenii cine a strigat mai tare a obtinut mai mult! Timp de doua decenii – in conditii de absenta totala de criterii – s-au formulat mereu si mereu alte legi speciale de salarizare, chiar si pentru activitati bugetare nespeciale, tocmai pentru a se evita corelari si comparatii! si, evident, in mod inevitabil, aceste legi se bateau cap in cap intre ele.

Expresia paroxistica a sistemului fara criterii a fost faptul ca, pentru a nu se umbla la grilele de salarizare – care puteau fi contestate prin comparatie intre sectoare si segmente bugetare –, s-au inventat tot felul de sporuri peste sporuri, care ajunsesera in multe sectoare sa reprezinte grosul in totalul castigurilor salariale ale bugetarilor. 39 de legi reglementau salarizarea unor angajati care erau platiti dintr-o sursa unica: bugetul de stat. Acum, se rupe pisica! O lege unitara este un lucru bun, chiar daca nu place atatora, evident, inainte de toate, celor care pierd direct sau indirect, prin limitarea sistemului absurd de sporuri sau prin pozitionarea dobandita in grila unica!

Dincolo de nemultumirile unora sau altora, legea nu putea fi una buna. Dupa 20 de ani de harababura, produsul scos tocmai din aceasta harababura nu putea fi minunat, oricat de minunate ar fi fost criteriile si normele aplicate. Acest produs nu poate fi decat un inceput. Dar un inceput bun! De la care nu va trebui sa se mai deraieze. Orice modificare va trebui sa fie facuta in interiorul grilei, si nu prin ocolirea acesteia cu legi speciale. De asemenea,