PNL şi PSD vor să depună o plângere la Comisia juridică a Camerei Deputaţilor împotriva Robertei Anastase pentru "comportamentul abuziv", pe care aceasta l-ar fi avut în ultima şedinţă de plen, unde s-au discutat rapoartele Udrea şi Ridzi, a anunţat Egen Nicolăescu. În replică, Anastase îi acuză pe reprezentanţii celor două partide de urmărirea interesului personal, în dauna celui public. Ea şi-a exprimat convingerea că nu a încălcat regulamentul Camerei.
Mai citeşte şi: Roberta Anastase a sistat şedinţa parlamentarilor privind raportul UdreaPSD va vota moţiunea de cenzură depusă de PNLMoţiunea de cenzură va fi dezbătută marţi în Parlament
Cele două partide ca preşedintele Camerei Debutaţilor, Roberta Anastase să fie suspendată pentru 30 de zile. Aceasta a declarat că senatorii PDL vor face o sesizare care îl vizează pe Mircea Geoană.
"Din păcate asistăm la constituirea unei majorităţi care se luptă pentru un singur lucru, conservarea propriilor privilegii în totalul dezacord cu ceea ce îşi doresc oamenii. Eu pot să înţeleg că este o campanie electorală, pot să înţeleg că unii dintre membrii BP sunt chiar cadidaţi al această funcţie importantă în stat, dar mă întreb cum pot ei aspira la o astfel de funcţie, atâta timp cât încalcă legea fundamentală a României?", a subliniat Roberta Anastase.
"Acest Birou Permanent comun a fost unul îndreptat către conservarea privilegiilor parlamentarilor", a caracterizat Anastase şedinţa forurilor de conducere ale celor două Camere, în care s-a decis trimiterea la Comisia juridică a scrisorii preşedintelui României legată de referedumul pentru Parlament unicameral şi amânarea discutării scrisorii de asumare trimisă de primul-ministru Parlamentului.
"Încă de la primul rând am asistat la blocarea unui drept pe care cetăţenii îl au prin Constituţie de a fi consultaţi de către preşedintele României.