Echipa brasoveana mai poate pierde trei jucatoare din cauza restantelor financiare Secretarul general al Federatiei Romane de Handbal, Mihai Marinescu, a declarat, ieri , ca patru jucatoare de la Rulmentul, Ionica Munteanu, Aneta Barcan, Cristina Niculae si Alina Sorodoc au depus memorii si au sanse sa devina libere de contract. "Este adevarat ca avem memorii depuse de la Rulmentul, un club care trece intr-adevar printr-o perioada foarte dificiala. in cazul Alinei Sorodoc am dat deja verdictul, ea urmind sa devina libera din data de 14 octombrie, daca nu i se vor achita restantele pe ultimele luni. Memoriul celorlalte trei jucatoare va fi judecat saptamina viitoare", a spus Mihai Marinescu. Antrenorul echipei Rulmentul, Herbert Müller, a afirmat ca spera sa discute intr-un timp cit mai scurt cu patronul Teodor Florescu, pentru a sti cum stau lucrurile. "Mi-e foarte greu sa spun acum ceva, despre ce se va intimpla, pentru ca nu am mai vorbit cu patronul Teodor Florescu. Sper sa purtam o discutie cit mai curind, pentru ca situatia este, intr-adevar, delicata. Sper sa nu pierdem aceste jucatoare, pentru ca ar fi grav pentru noi. In acest moment orice handbalista conteaza. Am aflat si eu ca daca pina pe 14 octombrie Alina Sorodoc nu isi primeste restantele, ea devine libera si poate semna cu orice echipa vrea. Ar fi mare pacat, ea fiind practic inima fiecarui antrenament. Este impecabila in pregatire si in tot ce face. Eu inca sper ca va ramine la noi, si ca vom ramine in aceeasi formula pina la urma, cu toate greutatile pe care le avem", a afirmat Herbert Müller. Timp de un an, Rulmentul a pierdut mai multe jucatoare de marca din cauza restantelor financiare, iar la sfirsitul saptaminii trecute, a ratat calificarea in grupele Ligii Campionilor, in cadrul turneului de la Lublin. (MEDIAFAX) Echipa brasoveana mai poate pierde trei jucatoare din cauza restantelor financiare