În septembrie '89 Costin pleca în armată. Că a fost repartizat la petliţele albastre cu margini roşii, n-a fost alegerea lui, dar a reuşit totuşi să se strecoare ceva mai aproape de Constanţa - la Tulcea - gândind că va ajunge mai des acasă. A ajuns şi acasă, dar abia după cinci luni, când a fost transferat la unitatea de Jandarmi din Constanţa, pentru că singura învoire de care s-a lipit în tot acest timp a fost una de trei ore.
"Septembrie '89..., armată scria pe mine, am luat valiza de la văr'miu, care abia se-ntorsese, şi pe-aci ţi-e drumul: gara Constanţa - linia la care trăgea trenul de Tulcea. Am încercat, într-o doară, Politehnica anul acela, dar nu m-am stresat deloc. N-aveam chemare defel către inginerie, şi, pe de altă parte, cred că eu am fost unul dintre puţinii... ciudaţi care voiau să facă armata. Bine, imediat cum am terminat-o, am intrat la Istorie, căci arheologia mă pasiona încă de prin clasa a V-a. Am fost chemat la încorporare prin iulie. M-au dat atunci la Trupe Speciale la Focşani.
Nu ştiu ce însemna asta, pentru că un unchi a intervenit şi am intrat la Tulcea, la Secu, în ideea că sunt la un pas de Constanţa şi am ocazia să mă transfer aici. Lucru care s-a şi întâmplat, dar în februarie, după Revoluţie. M-au luat la Securitate pentru că făcusem sport de performanţă, lupte. Şi mă aranja asta, pentru că din Tulcea puteai ajunge mult mai repede - şi de aceea mult mai des - acasă, fără să ceri permisie. Fiind aproape, îţi ajungea o învoire. (Dar atunci nu mi s-a potrivit. Până după Revoluţie, n-am ieşit decât în oraş, trei ore. Atât! Am ajuns acasă abia în februarie, când ne-au transferat în Constanţa, şi m-am dus să-i anunţ pe-ai mei, dar, ca de obicei, ei nu erau acasă, iar eu n-aveam chei, aşa că am pierdut vremea pe la uşă, şi-apoi m-am întors la unitate.)
Când am plecat în armată ştiam că sunt te
