Aproape 13.000 de funcţionari, 15 la sută dintre angajaţii sistemului public bulgar, vor fi concediaţi până la sfârşitul acestui an, potrivit unui mesaj adresat de vicepremierul Simeon Djankov şefilor instituţiilor de stat.
Djankov, care deţine şi funcţia de ministru de finanţe, a fost nevoit să trimită mesajul respectiv după ce o parte dintre directorii instituţiilor publice au ignorat apelurile precedente lansate de guvernul de la Sofia privind reducerea cheltuielilor publice prin diminuarea numărului angajaţilor, scrie cotidianul „Trud”, preluat de „Novinite”. Aproximativ 87.000 de persoane sunt angajate în sistemul public din Bulgaria.
Agenţiile de stat, rărite
Măsurile de austeritate vizate de guvernul de dreapta de la Sofia nu se vor opri însă aici. Toate agenţiile guvernamentale care gestionează domenii aflate deja în grija altor instituţii mai importante vor fi desfiinţate. Pentru a atenua eventualele reacţii negative, vicepremierul a dat asigurări că funcţionarii care îşi vor păstra slujbele vor fi mai bine plătiţi, dar numai dacă sunt mai eficienţi. Mesajul său nu menţionează însă niciun criteriu de evaluare a eficienţei acestora.
Şomaj în creştere
Rata şomajului în Bulgaria a atins în septembrie 8,03 la sută, potrivit Agenţiei Naţionale de Muncă. Aproape 300.000 de bulgari nu aveau o slujbă la sfârşitul lunii septembrie, cu 6.000 mai mulţi decât în luna precedentă, conform statisticilor oficiale. Sindicatele şi patronatele, în egală măsură, avertizează însă că, anul viitor, până la 13 procente dintre bulgarii apţi de muncă riscă să rămână fără slujbe, în condiţiile în care sectoarele construcţiilor, imobiliar şi cel al comerţului nu mai angajează în ritmul alert al anilor precedenţi.
Pe de altă parte, a declarat ministrul muncii şi afacerilor sociale, Totiu Mladenov, în septemb