Peste 300 de timişoreni au călcat pragul librăriei de pe Mercy pentru a cumpăra albumul „Viaţa şi opera lui Van Gogh”
Citeşte şi:
Picasso a scos timişorenii devreme în oraş
Volumul „Leonardo da Vinci. Viaţa şi opera” s-a dat pe bandă rulantă la chioşcuri
Găsiţi albumul „Viaţa şi opera lui Michelangelo” la librăria Adevărul de pe strada Mercy
Chioşcurile din Timişoara şi librăria „Adevărul” au primit astăzi o singură comandă: „Albumul Van Gogh vă rog”. Timişorenii hotărâţi să achiziţioneze cele 14 albume care completează colecţia „Pictori de geniu” au cerut chiar şi trei albume, pentru a le duce şi vecinilor.
„Au venit foarte mulţi ca să cumpere albumul cu Van Gogh, sunt foarte interesaţi oamenii. Am avut chiar şi un copil de vreo 10 sau 11 ani, care ne-a spus că achiziţionează pentru el albumul, pentru că îl interesează arta”, a declarat Cinteză Ionelia, vânzătoare la librăria „Adevărul” din Timişoara.
Timişorenii care au cumpărat deja cel de-al patrulea album din colecţie, se bucură de 160 de pagini destinate vieţii artistului, dar şi de o serie de ilustraţii sugestive cu arta lui Van Gogh.
Soluţii pentru cei care vor albumul
Persoanele care nu au reuşit să îşi cumpere de la chioşcurile de ziare al treilea volum din colecţia „Pictori de geniu”, îl pot achiziţiona în următoarea perioadă de la Librăria Adevărul din Timişoara, de pe strada Florimund Mercy, nr. 3. Stocul de carte de aici va fi mereu complet şi volumele pot fi achiziţionate la preţul oficial. Cărţile Adevărul nu trebuie cumpărate la suprapreţ! Toate titlurile care vă lipsesc din colecţiile Adevărul se găsesc pe rafturile librăriei de pe strada Mercy.
Cărţile Adevărul la tine acasă
Abonamentul la ziarul „Adevărul” în formula „ziar + carte” este modul cel mai simplu şi sigur prin care puteţi intra în poses