Azi e prima zi din restul vietii voastre, le-a spus Emil Boc romanilor aflati in prag de pensie, dar fara pile medicale, ca sa le rezolve o poliartrita si sa li se dea pe loc o pauza din corpul clasei muncitoare.
Nu-i nimic, si-au spus ei, inviorati partial brusc de perspectiva ca parlamentarii sa-si piarda privilegiile, iar aia care imprastie chimicale din avion sa iasa la pensie la nivel de nevasta de sef de post.
Dupa care, revenind la bloc cu servieta maro sub brat si gandindu-se mai bine ca in fond, capra vecinului nu reteaza impresiile de reforma a sistemului din capul premierului, si nici viitorul mare, negru, si plin de sudoare, au plecat din nou la serviciu.
Sa muncim mai mult, au decis cetatenii, ca oricum se aflau in pauza de inspiratie, iar in Spania e tot mai greu, deci fondurile private tot mai nasol de alimentat. Si pe cand sa se intrupeze si pensia, sa murim fiecare cu ce are in mana: surubelnita, pix, tulpina de portocal.
Unul dintre argumentele oferite prostimii de Emil Boc a fost ca si in Marea Britanie, sau tarile nordice, oamenii ies la pensie la 65 de ani, iar in Norvegia, chiar la 67.
Pai avem noi nivelul de trai al neamului, al suedezului, care cum li se da decizia de pensionare o taie haiduceste prin Europa si bantuie fara tuburi de unguent si frectie "Diana" la brau, doar cu un carnet de cecuri?
Acuma pricep eu de ce pensionarele lor nu umbla imbracate in haine negre, indreptandu-se spre biserica, ci in galben si porocaliu, ciripind "Mein Gott!". Nu se pregatesc de vecernie, ci de croaziera. Doar de asta au muncit eficient, pe bani, nu pe labute de pui, pana la 65 de ani, fara sa unga furnalul inaugurat la 1900 cu grasime, in loc sa-l vopseasca nemteste.
Eu nici nu ma pot gandi ca mai am de muncit 25 de ani, ca nu mai apuc. Daca nu mor pana atunci, deraiaza v
