Acum aproape doi ani, cînd Spania încă nu devenise campioană europeană, "La Roja" era stăpînită de convulsii, iar criteriile de selecţie ale lui Luis Aragones erau atacate de presă, Johan Cruyff şi-a exprimat punctul de vedere în editorialul său săptămînal, publicat pe atunci de "La Vanguardia". Iată cîteva idei:

"A pretinde ca o echipă naţională să execute la perfecţie o idee fotbalistică este o utopie. Te poţi apropia de această idee doar la un Mondial sau European, dar e oribil să ceri asta în timpul preliminariilor. Mai mult decît atît, la finalul lor.

O echipă naţională nu e un club. Dacă e greu să realizezi automatisme coerente la un lot închis, care se antrenează cu regularitate, e limpede că e mult mai greu la o selecţionată, unde jucătorii vin cu obiceiurile de la cluburi, cu automatismele de la cluburi, se antrenează de cîteva ori şi trebuie să intre pe teren. Iar apoi, la revedere, pe data viitoare.

Sîntem obişnuiţi de fiecare dată să criticăm selecţia care se face la echipa naţională şi stilul de joc prestat. Automat, pe antrenor, oricare ar fi el. Pe ce bază? De ce sînt atîtea aşteptări faţă de această echipă naţională? Nu există un palmares care să susţină aceste aşteptări. Există performanţe la echipele de club, dar cîţi străini joacă la aceste echipe?

La o selecţionată naţională, principalul obiectiv este acela de a crea un grup. Nu tineri sau bătrîni, nu unul sau altul, nu cutare sau cutare club, nu. Se poate spune că unul e mai bun decît celălalt, se poate discuta selecţia unuia sau altuia. Ceea ce nu se poate discuta este ceea ce are antrenorul în minte. El ştie cel mai bine ce vrea să joace şi cu cine, pentru că el ştie cel mai bine dacă unul sau altul dintre jucători poate traduce pe teren ceea ce explică el în vestiar".

Cruyff se referea la Spania, evident. Nu vi se pare însă că multe d