Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Cine i-a propus pe directorii noi ai PD-L

Publicat in Ziua Constanta, miercuri 7 octombrie 2009 ·

Potrivit declaraţiilor date de majoritatea celor propuşi pentru funcţiile de conducere ale deconcentratelor, senatorul Mircea Banias, deputatul Constantin Chirilă şi primarul din Valu lui Traian au fost cei care i-au propus pe cei mai mulţi aspiranţi la fotoliile de directori, în locul pesediştilor

Lista celor care vor ocupa fotoliile, tranşată în urma şedinţei de joia trecută a Biroului Judeţean, va primi acceptul echipei de la centru în aceste zile, probabil astăzi sau mâine.

Majoritatea directorilor cu care am vorbit, aflaţi pe lista viitorilor şefi de instituţii, ne-au declarat că au fost contactaţi de conducerea judeţeană pentru a li se aduce la cunoştinţă susţinerea pe care o au de la partid. De altfel, cotidianul nostru a aflat, înainte ca cei de la PD-L să dea vreo informaţie despre identitatea celor care îi vor schimba pe social-democraţi, de cei 28 de noi directori coodonatori chiar în ziua în care au fost mutaţi pe tabela instituţiilor deconcentrate. Ieri, i-am contactat telefonic pe o parte a celor aflaţi pe lista noilor şefi PD-L pentru a afla care au fost oamenii care au instrumentat apariţia lor pe lista directorilor. Majoritatea celor pe care i-am contactat ne-au declarat că au fost sunaţi de liderul PD-L, Mircea Banias, pentru a li se aduce la cunoştinţă propunerile de instituţii deconcentrate în dreptul cărora a fost pus numele lor. De pe lista celor 28, prea puţini sunt cei care au fost păstraţi în funcţii. Printre aceştia se află Alexandru Mezei, de la Căpitănia Zonală Constanţa, Andrei Murineanu - Centrul Militar Zonal şi Virgil Coman - Direcţia Judeţeană a Arhivelor Naţionale. De altfel, numele lui Alexandru Mezei a fost prezentat şi de preşedintele organizaţiei judeţene a PSD Constanţa ca fiind unul dintre directorii care nu vor renunţa la funcţie. Toţi ceilalţi sunt oameni noi ori aflaţi, până la acest moment, în planul secun

Articolul in Ziua Constanta >>

Citeste si top 10 stiri de azi

BREAKING | A murit actorul Malcolm-Jamal Warner din The Cosby Show. Care a fost cauza decesului

Cancan acum 28 minute
Malcolm Jamal-Warner, actorul, cunoscut mai ales pentru rolul lui Theo din serialul The Cosby Show, a murit duminică, 20 iulie, la vârsta de 54 de ani, în timp ce se afla în vacanță cu familia sa în Costa Rica. Autoritățile au stabilit cauza decesul

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 52 minute
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 4 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

VIDEO Radu Miruță a descoperit, „cu mare stupoare”, că Ministerul Economiei deține o clădire cu 54 de birouri și mai multe firme, dar nu a încasat niciun leu chirie de 18 ani

HotNews acum 2 ore
Ministrul Economiei, Radu Miruță, a anunțat luni că o clădire de birouri aflată în administrarea ministerului, situată în București, a fost ocupată timp de aproape două decenii fără ca statul să încaseze vreo chirie, deși spațiile erau închiriate și

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 8 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Sondaj INSCOP. Două treimi dintre români spun că Ceaușescu a fost un lider bun: „Procentele catastrofice care mitologizează viața în comunism nu sunt doar rezultatul unui fenomen natural”

HotNews acum 8 ore
66% dintre români cred că fostul lider comunist Nicolae Ceaușescu a fost un președinte bun pentru țară. 24% dintre români cred că acesta a fost un lider rău pentru România, iar 7,8% spun că nu știu să aprecieze acest lucru, potrivit unui sondaj INSC

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 5 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Ministerul Apărării cumpără şase sisteme de apărare antiaeriană SHORAD-VSHORAD, în valoare de peste 2 miliarde de euro, de la compania israeliană Rafael

Ziarul Financiar acum 3 ore
Ministerul Apărării Naţionale - Direcţia generală pentru armamente, prin CN Romtehnica SA, şi compania israeliană Rafael Advanced Defense Systems Ltd au semnat, vineri, acordul-cadru privind achiziţia sistemelor antiaeriene SHORAD-VSHORAD, valoarea

BREAKING Datoria publică a României a depășit pragul de 1.000 de miliarde lei, pentru prima dată în istorie

G4Media acum o ora
Datoria publică a României a depășit, pentru prima dată în istorie, pragul de 1.000 de miliarde lei, arată cele mai recent date publicate de Ministerul Finanțelor. Urmărește mai jos producțiile video ale Economedia: - articolul continuă mai jos - Da

Nicuşor Dan a promulgat două legi privind auditul financiar şi modificările Codului fiscal

BusinessMagazin acum 3 ore
Preşedintele României, Nicuşor Dan, a semnat luni două decrete de promulgare a unor acte normative care vizează domeniul auditului financiar şi reglementările fiscale, potrivit Administraţiei Prezidenţiale.

Vremea

București
acum

30°
lun.

20°/36°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
Iasi
acum

25°
lun.

19°/32°
mar.

20°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
Constanta
acum

25°
lun.

20°/33°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

22°
lun.

17°/31°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
Timisoara
acum

28°
lun.

19°/39°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°