Cum o fi ajuns în satul nostru nu ştiu. Imediat după ce se întuneca o şi vedeai cu nuiaua în mână pe drum. Beţivanii începuseră să-i cam ştie de frică. Le tăbăcea fără milă spinarea.
De ce dai, fă?, a sărit Aronel cu gura, la început. Taci, că te ia mama dracului, l-a potolit ea, gonindu-l iute din şanţul în care îşi făcea patul să doarmă. Abia dimineaţa şi-a dat prostul seama de binele ce i-l făcuse. N-ar fi scăpat din ghearele viscolului ce s-a pornit peste noapte. Trei zile la rând i-ar fi aprins lumea lumânări la cap ca să-i învie sângele, însă fără sorţi de izbândă. Pe Mihai al lui Fâstă l-a izbit peste mâini când era să-ncurce spirtul cu şoricioaica. I-a căzut sticla pe jos şi abia când a văzut ce păţise câinele care se repezise să lingă s-a dumirit. Dacă n-ar fi fost ea, zăcea el în locul javrei cu cracii în sus. Lui Macliniţă i-a stins chibritul taman când îl apropia de părul nevesti-sii după ce îi turnase o damigeană cu ţuică în cap. Iulică al lui Bajbă, care făcuse puşcărie, aproape că nu-i ieşea din cuvânt. I-a zis să nu mai pună două luni gura pe şliboviţă, şi Iulică s-a jurat că nu mai pune. L-a prins după şapte săptămâni şi jumătate în bufet la Malagamba. De faţă cu toţi cei de acolo l-a altoit. Crezi că eu sunt mă-ta să mă minţi sau vreuna din putorile alea cu care îţi făceai tu poftele când omorai oameni prin Bucureşti? Iulică omorâse un singur om.
Cu pumnul. Într-o încăierare din tinereţe. Ea nu era, într-adevăr, mă-sa. Putoare nici atât, chiar dacă umbla în şoşoni şi înjura ca birjarii. Monica, fiindcă aşa o chema, era o sfântă şi îi dăduse Dumnezeu dezlegare să înjure. Doar înjurând putea să-şi ducă ea la capăt misiunea pe pământ. Coborâse cică dintr-o icoană aflată în căruţa unui mocan. O văzuse Viorel Ţenea cu ochii lui. Mai bine zis, ea îl văzuse pe el.
D-aia şi coborâse. Ăsta a fost primul care a încasat-o. S