Regizorul Radu Afrim a acceptat să dea zece interviuri într-unul singur. În 100 de răspunsuri, Afrim vorbeşte despre kitsch-ul de pe scenă şi ipocrizia din teatru, despre dramaturgul şi regizorii preferaţi. 1. De ce îţi „umpli” spectacolele cu nuditate?

În ultima stagiune am făcut cinci spectacole şi am dezbrăcat un actor. Consider că asta e o antiperformanţă.

2. Prima ta amintire legată de teatru.

Spectacolul „Gaiţele“ pe litoral, văzut cu părinţii prin `70, sub cerul liber. Eram preşcolar. Jucau trei actriţe mari şi grase. Apoi au venit multe „teatre tv“ cu tovarăşi pe şantier şi femei gravide ilegal. Astea îmi plăceau mie. 

3. Cel mai bun actor cu experienţă, de la noi.

Nu pot să cred că mă pui să fac asta! Cojocaru Tzâcă-cel-ubicuu. Pentru că poate juca de la copii-bătrâni până la bătrâni-copii. Era mai corect să-mi ceri un top! (top 20, să zicem).

4. De ce îţi iei concediu un an?

Nu mai e valabil. Eram la o conferinţă de presă şi nu mai ştiam ce să vorbesc şi mi-a venit brusc ideea asta. A devenit titlu de ştire. Nu e una din minciunile care ruinează România. Şi nici una care mă duce direct în infern.

5. Momentul preferat dintr-un spectacol de-al tău.

În „Omul pernă“ a fost odată un moment unic în care nu s-a defectat niciun neon din niciun cub în timpul spectacolului. În rest, dezastru, pentru că sunt neoane din cele mai ieftine.

6. Unde îţi ţii trofeele?

Zilele trecute am spart nuci cu un trofeu (nu spun care). Oricum, e un obiect de artă dintr-un material greu, perfect pentru această activitate autumnală. Ador arta utilitară. Acum e încă în bucătărie.

7. Subiectul cel mai des întâlnit în fotografiile tale.

Nudul (un semn care a trecut din scenă în fotografii).