Alte nouă ţări au intrat în vizorul Comisiei Europene din cauza deficitului prea mare. Bruxelles-ul a declanşat miercuri, 7 octombrie, procedura de deficit excesiv pentru nouă state membre, printre care şi Germania, cea mai mare economie din Uniunea Europeană.
Alte nouă ţări au intrat în vizorul Comisiei Europene din cauza deficitului prea mare. Bruxelles-ul a declanşat miercuri, 7 octombrie, procedura de deficit excesiv pentru nouă state membre, printre care şi Germania, cea mai mare economie din Uniunea Europeană.
Executivul comunitar a iniţiat măsurile disciplinare împotriva Austriei, Belgiei, Cehiei, Germaniei, Italiei, Olandei, Portugaliei, Slovaciei şi Sloveniei.
Legislaţia europeană obligă statele membre să menţină deficitele bugetare sub nivelul de 3% din Produsul Intern Brut.
Procedura de deficit excesiv poate conduce la amenzi pentru ţările din zona euro, în timp ce sancţiunea cea mai severă pentru statele membre din afara zonei euro este blocarea fondurilor comunitare. Menţinerea deficitului public sub 3% din PIB reprezintă totodată un criteriu pentru adoptarea euro.
O măsură similară cu cea anunţată miercuri fusese luată de către Comisia Europeană la începutul acestui an. Atunci era vorba de Franţa, Spania, Grecia, Irlanda şi Letonia. Ulterior, au fost arătate cu degetul România, Lituania, Malta şi Polonia.
Cu alte cuvinte, 17 dintre cele 27 de state membre sunt vizate în prezent de procedura de deficit excesiv.
Termenul limită fixat de Uniunea Europeană pentru corectarea deficitului în cazul Franţei şi Spaniei este anul 2012. Irlanda are ca termen 2013, în timp ce Grecia are puţin timp la dispoziţie pentru a-şi corecta deficitul : până la sfârşitul acestui an.
România trebuie să reducă până în 2011 deficitul bugetar sub 3% din Produsul Intern Brut, aşa cum i-a recomandat Comisia Europeană în luna iunie.
C