Majoritatea directorilor puşi de PSD Constanţa s-au conformat ordinului dat de Radu Mazăre şi au demisionat # Unii s-au făcut că nu sunt vizaţi, iar alţii vor face pasul înapoi când le vin înlocuitori
Procesul demisiilor în cadrul serviciilor deconcentrate a început şi, în scurt timp, vom asista la o nouă serie de numiri. Indiferent de situaţie, două aspecte sunt certe: activitatea instituţiilor respective nu va fi perturbată, iar demisionarii nu rămân pe drumuri.
Un raid telefonic făcut printre directorii coordonatori şi directori coordonatori adjuncţi puşi de PSD Constanţa a confirmat că, în echipa Mazăre, sunt atât „răzvrătiţi", cât şi oameni care s-au conformat ordinului primit pe linie de partid, deşi tare n-ar fi renunţat la posturile obţinute de câteva luni. Cu toate că, luni seara, liderul PSD Constanţa a specificat că decizia de a-şi depune demisia din funcţii viza şi directorii coordonatori adjuncţi propuşi şi puşi de social-democraţi, există cazuri în care „secunzi" din deconcentrate nu s-au considerat vizaţi. Este cazul directorilor coordonatori adjuncţi ai Casei Judeţene de Pensii, Constantin Birt şi Augustina Munteanu. În opinia lui Birt, declaraţia lui Mazăre „nu se referea la adjuncţi, ci doar la directorii executivi", ceea ce-l îndreptăţeşte să nu demisioneze. Nici directorul coordonator adjunct al Direcţiei Silvice, Carmen Răduş, nu a demisionat. Înainte de a fi promovată adjunct, ea ocupa funcţia de director economic al instituţiei, situaţie care, în opinia sa, probabil, o îndreptăţeşte să nu facă pasul înapoi.
Cu greu pare să se despartă de funcţie şi Marioara Nicolaescu, director coordonator al Oficiului de Studii Pedologice şi Agrochimie. „Nu mi-am înaintat demisia. Când va veni noua directoare, îmi voi face cererea de trecere în funcţie de executiv", ne-a declarat Nicolaescu.
Un alt caz aparte îl reprezintă directo