Egill Arnljots (23 de ani) a renunţat la cariera de model internaţional şi este acum student la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Iulia Haţeganu“ din Cluj-Napoca. Proaspătul boboc de la Medicină spune că a ales România datorită legendelor cu Dracula şi pentru faptul că la Cluj „eşti admis mai uşor“. Vezi aici FOTOGALERIE. Suedezul Egill Arnljots a debutat în cariera de model în 2005, la 19 ani, fără însă a avea un succes răsunător. Ofertele au început să curgă abia după ce s-a mutat în ţara natală a mamei sale.
„Manechinii de rasă mixtă o duc foarte bine în Thailanda, pentru că sunt mult mai interesanţi şi exotici pentru designeri”, a explicat Egill. Astfel, a ajuns să prezinte pentru Calvin Klein, într-un fashion-show, după care, timp de nouă luni a defilat pentru Giorgio Armani, Levi`s, bifând şi apariţii pe copertele unor reviste de modă celebre.
Tânărul povesteşte acum că, deşi veniturile din modă erau consistente, uneori de câteva mii de euro pe lună, a considerat că această meserie nu este una care să-i ofere stabilitate. Prin urmare, după nouă luni s-a întors în Suedia, pentru a începe Facultatea de Studii Economice.
Totuşi, pasiunea pentru economie nu a durat mult. În 2007, s-a mutat pentru un an şi jumătate în Norvegia, unde a muncit ca magazioner şi ca barman. „Am vrut să câştig bani siguri. În modă, indiferent de cât de bun model eşti, poţi avea sezoane bune, dar şi foarte proaste. De multe ori, banii întârziau ceva vreme, iar eu voiam o perspectivă sigură pentru viaţa mea”, a explicat manechinul.
Ajunsese însă la notorietatea la care era contactat direct de către reprezentanţii brandurilor, fără să mai fie nevoit să participe la castinguri.
Devenise şi unul dintre favoriţii lui Hugo Boss, fiind solicitat în mod special, chiar dacă locuia în Norvegia, pentru a defila pe podium într-