Astăzi, în jurul orei 13, Inspectoratul de Poliție Județean(IPJ) Mehedinți a organizat o amplă acțiune la două case de schimb valutar din oraș.
Polițiștii au organizat un jaf virtual, pentru a testa vigilența firmelor de pază private, dar și reacția cetățenilor aflați în trecere. Prima locație: strada Iuliu Maniu, în apropierea pieței Meva. Un bărbat cu cagulă pe față și înarmat cu un cuțit intră în incinta casei de schimb valutar și o somează pe angajata aflată la ghișeu, cerându-i banii.
După câteva secunde, atacatorul iese în plină stradă, ținând într-o mână punga cu bani, iar în cealaltă, cuțitul. Nicio reacție din partea trecătorilor. Omul fuge nestingherit, în timp ce persoanele aflate în trecere grăbesc pasul, pentru a nu fi părtașe la niciun incident. Firma de pază ajunge la fața locului în mai puțin de 4 minute, iar cei doi agenți încep căutarea autorului jafului, pe care, după o urmărire ca-n filme, îl capturează. Oamenii află că atacatorul este un agent de poliție, dar și-au făcut datoria și au trecut testul cu brio. Simțul civic al cetățenilor s-a lăsat însă așteptat.
Atacator prins de Poliția Comunitară, cu ajutorul oamenilor
În al doilea episod din exercițiu, ostilitățile s-au desfășurat cu totul altfel. Jefuind de această dată o casă de schimb de pe strada Crișan, agentul cu rol de răufăcător nu a mai scăpat ușor. Mai multe persoane aflate în trecere s-au oprit, iar o femeie chiar a chemat 2 agenți ai poliției comunitare, care patrulau în parcul din apropiere. Aceștia l-au imobilizat pe hoț înainte de apariția firmei de pază, care totuși a ajuns într-un timp performant, în jur de 4 minute. În această locație, atât firma de pază, cât și cetățenii, au primit bile albe din partea polițiștilor.