Au trecut cinci ani şi sunt încă multe lucruri pe care preşedintele României nu le-a făcut. De fapt, n-a apucat să le facă, dar timpul nu e pierdut. Spre exemplu, n-a mers în mâini. Eu unul, aş fi vrut să-l văd mergând în mâini şi sunt gata să jur că asta l-ar fi scos în evidenţă faţă de adversarii săi.N-a muls o vacă, n-a tuns un porc, nu şi-a lăsat mustaţă, n-a cântat la bucium, n-a vorbit mulţimii cocoţat pe Logan, n-a pişcat folclorista care-l întâmpină cu sare şi colaci, n-a îmbrăcat tricoul lui Goian, n-a botezat, încă, o comună întreagă şi n-a cununat, simultan, un judeţ.

Această rezervă de gesturi populare adunate unul peste altul de câte ori când preşedintele s-a străduit să se abţină, aşteaptă liniştită să primească telefon de la sediul de campanie în zilele ce vor urma.

Iar telefonul poate veni de oriunde. De la Geoană, de la Antonescu, de la Oprescu. De la oricine vrea, în mod serios, să ajungă preşedinte. Fiecare dintre cei patru are acum ocazia să stea în cap, să cotcodăcească, să facă tumbe sau să ragă, doar-doar va face electoratul să tresară şi să întoarcă, o secundă, capul către el. Fiecare poate să execute toate figurile din repertoriul unui clown. Nu însă să şi vorbească.

Sezonul cuvintelor a trecut. Frazele s-au uscat, verbele s-au veştejit, adjectivele au făcut viermi. Repetate la nesfârşit, mestecate laolaltă cu anii pe care îi tot pierdem, vorbele nu mai au înţeles. Ce pot să ne mai spună aceşti patru oameni? Că statul trebuie întărit, că justiţia trebuie să meargă şi că economia trebuie să crească? Că celălalt minte, că ceilalţi fură, că nimeni, cu excepţia lui, nu se pricepe să ne fie şef? Aceste fraze nu se mai aud, chiar dacă cei patru candidaţi le-ar urla din toţi bojocii. Ele ne trec pe lângă urechi ca o şoaptă care deranjează la cinematograf.

A venit, aşadar, vremea gestului extrem, singurul gen care mai produce