De ceva vreme auzim în media de business că avem de-a face cu o piaţă a cumpărătorilor. Chiar reprezentanţii unor sectoare hiperinflamate precum cel imobiliar sau auto afirmă asta. Ne-am putea bucura considerând că, în sfârşit, asistăm la capitularea şmecherilor din imobiliare, care ne promiteau scumpiri pe segmentul rezidenţial pentru următorii zeci de ani şi a dealerilor de autoturisme, care tratau clienţii ca şi când aceştia ar fi trebuit să fie recunoscători că aveau acces la branduri renumite din industria de profil. Dar avem, într-adevăr, o piaţă a cumpărătorilor aşa cum susţin unii analişti?

Prin definiţie, o piaţă a cumpărătorilor este aceea în care oferta surclasează clar cererea, iar preţurile sunt relativ scăzute. Este suficient să ne uităm în jur pentru a ne da seama că numai prima condiţie este, în parte, valabilă. Preţurile sunt scăzute doar relativ la cotaţiile din vârful balonului nesustenabil al creditării. Nici la alimente, nici în desfacerea bunurilor de consum, nici pe piaţa auto reducerile de preţ nu sunt semnificative. Cu atât mai puţin în piaţa imobiliară, unde, în mod ciudat, au fost alese drept reper tocmai preţurile din vârful celei mai mari bule speculative din istoria României.

În pofida începutului procesului de implozie a creditului, a îngustării dramatice a cererii solvabile pe mai multe pieţe, a stresului financiar al unor societăţi comerciale, ajustările de preţ sunt nesemnificative. Nu! Nu suntem, deocamdată, într-o piaţă a cumpărătorilor. Nici măcar în sectorul de real estate unde blocajul este cvasitotal, cumpărătorii inexistenţi şi developerii apăsaţi de presiunea scadenţelor la credite. Şi nici în piaţa auto, unde parcurile societăţilor de leasing sunt pline de maşini returnate ale rău-platnicilor, iar străzile ne oferă spectacolul zecilor de mii de vehicule cu anunţuri de vânzare în geam.

În realitate, suntem încă