Operatorii de telefonie mobilă şi furnizorii de internet nu mai sunt obligaţi să stocheze timp de şase luni datele de identificare ale utilizatorilor şi să le pună la dispoziţia autorităţilor
Curtea Constituţională a hotărât, joi, că legea care obligă firmele de telefonie şi furnizorii de internet să stocheze, vreme de şase luni, datele de identificare ale clienţilor lor, precum şi alte informaţii privind apelurile telefonice, mesajele scrise sau email-urile trimise de aceştia, încalcă legea fundamentală. Această lege nu este încă în vigoare, aplicarea ei fiind amânată până la sfârşitul acestui an.
Decizia Curţii Constituţionale vine după ce o organizaţie neguvernamentală, Comisariatul pentru Societatea Civilă, a susţinut, în cadrul unui litigiu civil cu firma de telefonie mobilă Orange, că această lege ar reprezenta o încălcare a secretului corespondenţei, prevăzut de Constituţie. Articolul 28 din Constituţia României prevede că "secretul scrisorilor, al telegramelor, al altor trimiteri poştale, al convorbirilor telefonice şi al celorlalte mijloace legale de comunicare este inviolabil". Instanţa de fond a sesizat Curtea Constituţională, care a dat dreptate, joi, Comisariatului pentru Societatea Civilă.
Legea privind reţinerea datelor prelucrate în reţelele de comunicaţii electronice a fost adoptată de Parlament anul trecut, dar aplicarea ei a fost amânată, urmând să intre în vigoare abia în ultima zi a acestui an. Actul normativ prevedea că orice operator de telefonie fixă sau mobilă şi orice furnizor de internet trebuie să îşi creeze o bază de date în care să stocheze date de identificare ale utilizatorilor, suportul de comunicare sau echipamentul folosit de aceştia, precum şi data, ora şi durata comunicărilor. Legea preciza că toate aceste date puteau să fie accesate, la cerere, şi de poliţie, procuratură sau serviciile de informaţii, dar numai