Pentru că nu este localnică, fata împarte o cameră de cămin cu prietena ei, Loredana şi încă opt colege, dar chiar şi-n aceste condiţii este mulţumită şi studiază. Buzoianca Alexandra Istrate nu ia munca de asistentă medicală ca pe o glumă, motiv pentru care învaţă pe brânci pentru a termina şcoala. Poate că pentru mulţi elevi veniţi din alte judeţe ale ţării şcoala nu este întotdeauna pe locul I, însă pentru ea înseamnă totul şi nu vrea să rateze vreun curs sau practica pe care o desfăşoară în Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Constanţa.
Chiar ea spune că atmosfera din internat este primitoare. Alexandra a urmat liceul sanitar în localitatea natală, apoi s-a decis să vină la Constanţa.
Mama ei a murit pe vremea când ea avea numai opt ani, iar tatăl a lăsat-o în grija bunicilor şi a mătuşii, însă este ajutată de rudele din Constanţa să-şi termine şcoala.
„Deocamdată vreau să devin asistentă medicală şi după ce mă pun cât de cât pe picioare, o să fac eventual şi o facultate“, spune Alexandra. Despre această tânără, cadrele didactice spun că în fiecare an şcolar s-a clasat printre primele din clasă. Şcoala îi ocupă tot timpul
Pentru a avea rezultate cât mai bune la învăţătură, Alexandra petrece foarte mult timp la şcoală şi la practică, iar din această cauză nu ptea mai are timp şi de altceva. Catalogul spune că anul trecut tânăra a terminat cu media generală peste 9.50. Cu toate acestea, adoră să meargă la cumpărături. Atât ei, cât şi Loredanei, amica ei, le place shoppingul. „Uit să mai ies din magazine“, mărturiseşte fata.
Vorbeşte cu prietenul din Italia pe internet
Ca orice tânără de vârsta ei, este îndrăgostită. Alexandra are o relaţie de patru ani cu un băiat mai mare cu patru ani, care munceşte acum în Italia.
„În vacanţe, mă duc la el, dar mai merg uneori şi la bunici şi