Povestea lui Petru Rotaru este una tristă. La cei 40 de ani ai săi, bărbatul are o tumoare pe glanda hipofiză şi ar putea orbi în scurt timp Problemele lui Petru au început în 2004. De atunci, a stat numai prin spitale. “ Lucram ca lăcătuş mecanic în Şantierul Naval şi începusem să nu mai văd cu ohiul stâng. Nu mai puteam munci şi m-am dus să-mi fac un control.
După multe consultaţii, un medic mi-a recomandat o investigaţie cu computerul tomograf. Atunci a fost descoperită tumoarea” , ne-a povestit cu ochii înlăcrimaţi Petru Rotaru.
Din decembrie 2006, viaţa bietului om s-a schimbat radical. În ianuarie 2007, s-a operat la Spitalul „Dr. Bagdasar” din Bucureşti, însă problema nu s-a rezolvat. Tumoarea a recidivat, iar complicaţiile au început să apară. “În urma operaţiei, am pierdut ochiul stâng, iar cu cel drept văd din ce în ce mai slab” , adaugă bărbatul.
În urmă cu puţin timp, Petru a aflat că poate fi operat într-o clinică privată, însă costurile l-ar ajunge 22.000 de lei, bani pe care nu-i deţine în acest moment. “Am trimis email-uri la diverse fundaţii din ţară, dar mi-au răspuns că e criză şi nu mă pot ajuta. Neurochirurgul de la această clinică este singurul care mi-a spus că îmi poate extirpa 80% din tumoare.
Mi s-a mai spus că trebuie să fac operaţia în două-trei luni maxim altminteri mor. Şi am un copil de patru ani, care are nevoie de mine, ca să-l cresc, ca să-l ocrotesc” , mai spune cu vocea gâtuită bărbatul bolnav.
În prezent, Petru are o pensie de 470 de lei lunar şi o indemnizaţie de handicap, de 230 de lei, iar soţia lui primeşte salariul minim pe economie.
Gălăţenii cu suflet mare pot face donaţii în următorul cont deschis la BRD RO85BRDE180SV49364581800.