După trei ani de tergiversări, Bucureştiul găzduieşte un Memorial dedicat Holocaustului. Monumentul, inaugurat astăzi, cu doar 24 de ore înainte de Ziua Holocaustului în România, e un omagiu pentru cei care au fost, dar mai ales un avertisment pentru cei care vor fi. Sursa: Mediafax
”Ce este un jidan?”. Un copil de nici 10 ani, mai curajos, se ridică:” Jidanul este un om rău, m-a învăţat bunica să mă feresc de ei, că sunt oameni care te fură şi când se uită la tine”. Atunci Miriam Bercovici şi-a dat seama că toate vin din necunoaştere. Le-a zis celor din faţa sa doar atât:” Copii, eu sunt o jidancă...”.
Dialogul de mai sus a avut loc în urmă cu doar câţiva ani, într-o şcoala generală din Bucureşti. Miriam Bercovici, supravieţuitoare a deportărilor din Transnistria şi purtătoarea unor cicatrici istorice despre care România profundă încă vorbeşte în şoaptă, se afla acolo pentru a vorbi despre Holocaust. Anii au trecut, o comisie internaţională a demontat bucată cu bucată toate miturile despre “mâna de ajutor” pe care regimul lui Ion Antonescu le-ar fi întins-o evreilor în perioada celui de-Al Doilea Război Mondial, dar Ziua Holocaustului a rămas doar prilejul unor ceremonii marginale, ferite de mediatizare şi ascunse în spatele ignoranţei.
După trei ani de tergiversări şi dispute mascate de avântul ecologist, oficialii români au decis că e timpul ca Bucureştiul să găzduiască un Memorial dedicat Holocaustului, un loc care să le amintească celor care vor să ştie despre ororile de demult. Orori posibile doar prin implicarea nemijlocită a autorităţilor care gestionau destinele României la începutul celui de-Al Doilea Război Mondial.
Monumentul, aflat la intersecţia străzilor Anghel Saligny, Mihai Vodă, Ion Brezoianu şi Lipscani, a stârnit controverse în primăvara acestui an, când ecologiştii ameninţau că vor bloca în justiţi