Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ce scenarii despre alegerile prezidenţiale am mai auzit prin tîrg

Publicat in Vox Publica, joi 8 octombrie 2009 ·

Se lucrează mult la scenarii în zilele astea. Iar ele sînt puse pe piaţă cu generozitate dar şi în ideea că tu, ca om de rînd, ai acces la ce se discută în sferele înalte! Efectul poate clătina, puţin, convingerile personale ale celui care primeşte, la ureche, scenariul respectiv.

1) Crin s-ar putea retrage, după modelul Stolojan, înlocuit fiind de un candidat cu mai multe şanse, după modelul Băsescu!

2) Cei trei candidaţi anti- Băsescu, adică Geoană, Oprescu, Crin, vor vedea cine ste cel mai bine cotat şi doi se vor retrage pentru ca unul să ajungă în finmală şi să-l distrugă pe Băsescu! Adică turul doi se va desfăşura şi în turul unu, cu participarea, alături de Băsescu şi Anti-Băsecu, a unor candidaţi mărunţi: Becali, Vadim, Nati Meir.Iar turul doi va fi zdrobitor!

3) Vicepreşedintele SUA vine pentru a-l încuraja pe Geoană. (asta am citit-o chiar în Caţavencu, pe site!)

Mici observaţii referitoare la scenariile de mai sus:

1) dacă aveau un candidat mai bun decît Crin, îl puneau din start pe el! Apoi, scenariul rocadei Stolojan -Băsescu nu mai poate fi repetat pentru că nu mai are doza de surpriză care l-a făcut viabil.

2) La cît orgoliu au cei trei, care fiecare vrea să-l bată pe Băsescu, unii pentru că au luat bătaie de la el, alţii pentru că aia e dorinţa vieţii lor, nu cred că se va retrage vreunul.

3) Cînd îl va încuraja Biden pe Geoană, înaintea, în timpul sau după întîlnirea cu Băsescu?!

Se lucrează mult la scenarii în zilele astea. Iar ele sînt puse pe piaţă cu generozitate dar şi în ideea că tu, ca om de rînd, ai acces la ce se discută în sferele înalte! Efectul poate clătina, puţin, convingerile personale ale celui care primeşte, la ureche, scenariul respectiv.

1) Crin s-ar putea retrage, după modelul Stolojan, înlocuit fiind de un candidat cu mai multe şanse, după modelul Băsescu!

2) Cei trei can

Articolul in Vox Publica >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu

Mediafax acum 2 ore
Andrew Tate scapă de măsura arestului la domiciliu impusă de instanţa din România. Influencerul celebru se confruntă acum doar cu control judiciar, relatează Reuters.

Disney, dată în judecată fiindcă ar fi plagiat cele două filme din seria „Vaiana”

Mediafax acum 46 minute
Într-un proces care a fost depus vineri, animatorul Buck Woodall susţine că fosta directoare de dezvoltare al Mandeville Films, Jenny Marchick, i-a încălcat drepturile de autor transmiţând în secret către Disney materiale pe care el le-a produs în m

Trump urmează să participe online la Forumul Economic Mondial de la Davos, iar Zelenski în persoană. Ruşii nu au voie la WEF de trei ani

News.ro acum 31 minute
Donald Trump urmează să participe - prin intervenţie video -, la trei zile după învestire, săptămâna viitoare, la 23 ianuarie, la cea de-a 55-a ediţie a Forumului Economic Mondial (WEF) la Davos, în Elveţia, unde preşedintele ucrainean Volodimir Zel

George Simion, ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR)

Ziua Constanta acum 2 ore
George Simion, a anunțat, marți, că a fost ales vicepreședinte al Partidului Conservatorilor și Reformiștilor Europeni (ECR). „Am fost ales azi în calitate de vicepreședinte al European Conservatives and Reformists Party, lucru care ne va înlesni mu

Ziua Culturii Naţionale la Biblioteca Bucovinei

Crai Nou acum 3 ore
Miercuri, 15 ianuarie a.c., de Ziua Culturii Naţionale, la Biblioteca Bucovinei „I.G. Sbiera”, în Sala de Artă „Elena Greculesi”, cu începere de la ora 11:30, vor avea loc conferinţe despre poetul naţional Mihai Eminescu: „Mihai Eminescu – 175. Lect

Incendiu la Centrala Cernavodă. În ce situație sunt cele două reactoare nucleare

Ziare.com acum 2 ore
Autorităţile anunţă, marţi, 14 ianuarie, că iese fum de la etajul 1 al unei clădiri administrative din cadrul Centralei nuclearelectrice Cernavodă. Inspectoratul General pentru Situaţii de Urgenţă precizează, însă, că securitatea celor două reactoar

Bătrân omorât în bătaie de fiul vitreg/ L-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap/ Cauza decesului, şoc septic în urma rupturii traumatice de intestin subţire/ Agresorul a fost arestat

News.ro acum 2 ore
Un bătrân de 71 de ani, din Arad, a fost omorât în bătaie de fiul său vitreg, care l-a lovit cu picioarele în abdomen şi cu o tigaie în cap. Vârstnicul a murit în spital, la cinci zile de la incidentul petrecut la mijlocul lunii decembrie a anului t

Maia Sandu acuză Kremlinul pentru provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria: „Scopul este clar: escaladarea situaţiei”

HotNews acum 21 minute
Preşedinta Republicii Moldova, Maia Sandu, care a convocat marţi Consiliul Suprem de Securitate al ţării, a acuzat Kremlinul şi compania Gazprom pe care o controlează de provocarea intenţionată a crizei energetice din Transnistria, potrivit News.ro.

Sebastian Burduja, despre schema de compensare şi plafonare în energie: Lucrăm pe mai multe scenarii. Un scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată de 3-6 luni, în funcţie de situaţia regională

News.ro acum 31 minute
Ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a declarat marţi, despre schema de compensare şi plafonare în energie că se lucrează pe mai multe scenarii iar un astfel de scenariu este continuarea schemei, aşa cum este ea astăzi, pentru o perioadă limitată

România participă din 2025 cu militari la trei din cele opt grupuri de luptă ale NATO: Am trimis în Slovacia sisteme moderne cu rachete antitanc

HotNews acum 2 ore
România și-a extins prezența începând cu luna ianuarie a anului 2025, cu efective și tehnică militară la încă două grupuri de luptă ale NATO care funcționează în țările aliate de pe Flancul Estic, anunță MApN. Armata română a trimis un detașament an

Vremea

București
acum

mar.

-1°/2°
mie.

-2°/3°
joi

-1°/4°
vin.

-1°/5°
Iasi
acum

mar.

-2°/1°
mie.

-3°/3°
joi

-2°/2°
vin.

1°/4°
Constanta
acum

mar.

0°/2°
mie.

-1°/3°
joi

-0°/4°
vin.

1°/5°
Cluj-Napoca
acum

-2°
mar.

-5°/-0°
mie.

-5°/-1°
joi

-6°/-0°
vin.

-4°/1°
Timisoara
acum

-3°
mar.

-3°/2°
mie.

-2°/1°
joi

-3°/2°
vin.

-2°/3°