● Julian Barnes, Nimicul de temut, traducere din limba engleză de Mihai Moroiu, Colecţia "Babel", Editura Nemira, 2009.
La urma urmelor (sau la urna urnelor), e o carte despre cel mai comun dintre locurile comune: inevitabila moarte proprie. Deşi loc supercomun, s-ar părea totuşi că tema aceasta nu se banalizează decît în răstimpurile cînd uiţi de ea; altminteri, de cum ţi-o reaminteşti, frisonu-i gata, proaspăt ca întotdeauna. Barnes ia fiorul cu pricina de coarne (sau, uneori, de urechi) şi mi ţi-l lăţeşte pe 300 de pagini, ca să-l vadă mai bine. Autorul e de-acum sexagenar, deci bine plasat pe scara maturităţii înţelepte, iar perspectiva (perfect probabilă) a măcar două decenii de viaţă de-aici încolo (dată fiind longevitatea genitorilor săi) asigură investigaţiei sale tot necesarul în materie de răbdare, calm, spirit dilematic, vibraţie cordială ori intelectuală, umor etc. Ce face el e un fel de colocviu pe tema morţii, la care convoacă şi umbre culturale, şi figuri din propria biografie, în "tentativa de a găsi acceptarea modernă, matură, nereligioasă a sfîrşitului nostru inevitabil". "Ateu ferice" în tinereţe, acum agnostic şi estet, Barnes are frămîntările omului care nu crede în Dumnezeu, dar Îi simte lipsa. Certitudinea lui e una singură: că sîntem cu toţii nişte "amatori în propria noastră viaţă". Iar cea mai aprigă întrebare, persistentă în subtextul tuturor meditaţiilor sale funebre, sună aşa: "...ne va ajuta asta să murim mai bine?".
Întrebarea e retorică, bineînţeles, dar are în spate retorica unui scriitor minunat. Ironia lui cu striuri sentimentale, inteligenţa caldă, harul observaţiei cu haz, confesiunile oferite cu tandră chibzuinţă şterg orice urmă de macabru din această carte. Tema ei te face să frisonezi; lectura ei " să te simţi sinucigaş de confortabil.
● Julian Barnes, Nimicul de temut, traducere din limba engleză de Mih
