Fondul de investiTii american AIG, care detine 25% din grupul UTI, ar putea derula un exit in perioada 2010-2011, in timp ce actionarul majoritar, Tiberiu Urdareanu, ia in calcul o preluare de tipul Management Buy-Out (preluarea actiunilor de catre conducerea executiva), daca planul initial de listare a grupului la bursa in 2011 va fi anulat.
"Nu intentionez sa ies din actionariatul grupului. Cel mai probabil exit-ul va fi al fondului de investitii in 2010-2011. In ultimii ani, am avut un ritm de crestere anual de 20-30%, insa criza a incetinit ritmul de dezvoltare. Avem o strategie comuna, care prevedea listarea la bursa a grupului in 2011, cand valoarea companiei ar fi trebuit sa ajunga la 350 de milioane de euro", afirma Tiberiu Urdareanu, presedintele UTI. El sustine ca preluarea pachetului de 25% este una dintre optiuni, in cazul in care nu va mai avea loc listarea la bursa a companiei.
Fondul de investitii american AIG a preluat in 2005 o participatie de 30% din actiunile grupului pentru 20 mil. dolari, tranzactie care evalua compania la peste 60 mil. dolari (50 mil. euro). Ulterior, AIG a cedat 5% catre angajatii grupului si mai detine doar 25% din actiuni.
Profit operational de 18 mil. euro
Valoarea UTI a ajuns in 2008 la circa 140 mil. euro, daca luam in calcul un multiplu de 8 al EBITDA (profitul operational, calculat inainte de taxe, deprecieri si amortizari), care s-a ridicat in 2008 la 18 mil. euro, cel mai mare din istoria grupului, echivalentul unei marje operationale de 11%.
Cifra de afaceri a grupului va scadea insa anul acesta cu circa 22%, pana la 125 mil. euro, din cauza scaderii contractelor pentru diviziile de constructii si IT, in timp ce rata profitului operational va creste. Declinul ar fi putut sa fie mai mare, insa liniile noi de business ale grupului - facility management si traffic management au dus la