O ştiinţă despre care se vorbeşte din ce în ce mai mult în prezent, dar puţini sunt aceia care înţeleg exact ce înseamnă. Şi mai puţini sunt cei care îi pot pătrunde tainele. Printre ei se numără şi românul Alexandru Biriş, în vârstă de 35 de ani, care locuieşte în Statele Unite, Statul Arkansas şi conduce o echipă de cercetători hotărâţi să pună pe piaţă rezultate concrete în bunurile de larg consum, aviaţie şi medicină.
Creditaţi de către autorităţile locale care le-au dat, acum patru ani, aproape 8 milioane de dolari să deschidă primul centru de nanotehnologie de la University of Arkansas at Little Rock (UALR), cercetătorii conduşi de Biriş au pus un mare pariu cu lumea: să o facă mai bună prin folosirea nanomaterialelor.
Cum a început totul
Pentru tănârul român energic şi dornic mereu să înveţe, punctul de cotitură a fost la 25 de ani, când un profesor american, care aflase de cercetările pe care le făcea la Institul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Izotopice şi Moleculare (INCDTIM) din Cluj-Napoca, l-a sunat şi l-a invitat în America să îşi obţină doctoratul.
Ezitant la început, Biriş, pasionat de mic de ştiinţă, a decis să încerce. Acum zece ani, fără să bănuiască, tânărul pornea în călătoria care avea să se transforme într-un vis devenit realitate. În Statele Unite şi-a cucerit profesorii prin nivelul de pregătire şi dorinţa de cunoaştere, iar datorită felului deschis de a fi şi-a făcut repede prieteni. Datorita rezultatelor sale ştiinţifice excepţionale pe timpul doctoratului a fost singurul student oprit de Universitate, în întreaga sa istorie, ca profesor, după terminarea studiilor. Anul acesta a ajuns să fie numit Directorul centrului de nanotehnologie în care lucrează.
Absolvent al Facultăţii de Fizică din Cluj-Napoca şi atras de nanotehnologie de la mijlocul anilo