Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Oradea: SPECIAL/Toiag de lumină (partea a III-a)

Publicat in Adevarul, joi 8 octombrie 2009 ·

Astăzi vă prezentăm a treia parte a fotoreportajului scris de Harris Wallmen, redactorul șef al revistei Photo Magazine. În episodul de azi puteți citi cum se "naște" bâta ciobanului. Ritualul este fascinant.

CITEȘTE ȘI primele două episoade ale fotoreportajului

SPECIAL/ Toiag de lumină (FOTOREPORTAJ)

SPECIAL/Toiag de lumină (partea a II-a)

A doua zi dis-de-dimineaţă, împreună cu colegul meu Robert, îl aşteptăm cu genţile pline de aparate pe umeri. Drumul e grozav. Profesorul ne povesteşte o istorie pe care nu am întâlnit-o în nici un manual, o istorie comprehensivă, care nu e nici a învingătorilor, nici a înfrânţilor. Sunt prea multe de spus.

După Turda o luăm pe un drum lăturalnic. Înainte să ajung să văd cum se realizează bâtele, profesorul ne duce să ne arate materia primă, o pădure de corn, din apropierea localităţii... Corneşti. Oprim pe marginea drumului şi, înarmaţi cu un firez, urcăm panta abruptă şi alunecoasă. Pădurea e aproape impenetrabilă. Cu greu ne strecurăm prin desiş şi ajungem într-un loc mai deschis. „Aceştia sunt cornii”, ne spune profesorul. Arată ca nişte vrăjitori bătrâni, ca nişte măslini întortocheaţi. Nici o creangă nu e dreaptă, uimirea mea legată de produsul final e tot mai mare. Profesorul începe să caute câteva crengi pentru a le duce ciobanului. Acolo unde e stâna nu creşte corn, aşa că trebuie să îl alimenteze pe artist cu materie primă. Îl ajut să taie o creangă şi înţeleg de ce e considerat cel mai tare lemn din Europa: ca să tăiem o bâtă, nu foarte groasă, ne ia 15 minute. Lemnele potrivite pentru bâte sunt greu de găsit. Trebuie alese în aşa fel încât să nu aibă multe noduri şi să se poată realiza şi măciuca de la capăt.

Mă uit la pomi şi sunt teribil de impresionat. Am în faţă cel mai dur lemn european, un pomişor care îşi datorează duritatea creşterii foarte l

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A început campania electorală pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale / Ce reguli trebuie să respecte candidații

HotNews acum 2 ore
Campania electorală pentru turul doi al alegerilor prezidențiale a început vineri, pe 9 mai, după ce Curtea Constituțională a României a validat primul tur de scrutin. Campania se termină pe 17 mai la ora 07:00, iar finala prezidențială va avea loc

Când este programată liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea

Ziua Constanta acum 2 ore
Liturghia de inaugurare a pontificatului Papei Leon al XIV-lea va avea loc duminică 18 mai, a anunțat Vaticanul vineri. La eveniment vor asista delegații și șefi de stat din întreaga lume. Noul papă, ales joi, va susține prima sa audiență generală p

Măsura luată de Ungaria după ce Ucraina a arestat pentru prima dată doi agenți care spionau pentru spionajul militar ungar

Libertatea acum 13 minute
Ministrul de externe al Ungariei, Peter Szijjarto, a anunțat vineri expulzarea a doi diplomați ucraineni, în replică la arestarea a doi presupuși spioni ungari în Ucraina, relatează agențiile de presă Reuters și AFP, preluate de Agerpres.

Maia Sandu a anunțat: „Eu personal îl voi vota pe Nicușor Dan”. Cum explică votul mare al moldovenilor

HotNews acum 2 ore
Prezența mare la vot la secțiile din Republica Moldova deschise pentru primul tur al alegerilor prezidențiale din România arată că cetățenii au perceput acut riscurile cu care se confruntă România și cu care s-a confruntat și țara lor în trecut, a e

Putin și Trump s-au felicitat reciproc de Ziua Victoriei. Kremlin: „Au fost cuvinte calde”

HotNews acum 24 minute
Preşedintele rus Vladimir Putin şi omologul său american Donald Trump s-au felicitat reciproc, prin intermediul consilierilor lor, pentru cea de-a 80-a aniversare a victoriei Aliaţilor asupra Germaniei naziste în cel de-al Doilea Război Mondial, a i

Zelenski anunţă că un summit cu liderii europeni are loc sâmbătă

G4Media acum 57 minute
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a anunţat vineri că un summit cu liderii europeni aliaţi ai Kievului va avea loc sâmbătă în Ucraina, potrivit unui comunicat publicat pe site-ul Preşedinţiei de la Kiev, transmite News.ro. Susține G4Media. C

Alegeri prezidențiale 2025. Cum va arăta buletinul de vot pentru al doilea tur, din 18 mai

HotNews acum 3 minute
Modelul buletinului de vot pe care românii îl vor primi în al doilea tur al alegerilor prezidențiale, din 18 mai, a fost stabilit, vineri, de Biroul Electoral Central (BEC). Pe prima poziție se va afla George Simion (AUR), iar pe a doua Nicușor Dan

Zeci de persoane au ajuns la spital după mușcături de căpușe. Cum te poți feri de insectele periculoase

Adevarul acum 19 minute
În ultimul timp, zeci de persoane din județul Brașov au ajuns la camerele de gardă ale spitalelor după ce au fost mușcate de căpușe. Specialiștii Direcției de Sănătate Publică (DSP) Brașov atrag atenția asupra riscurilor asociate și transmit o serie

JD Vance, despre conflictul dintre India și Pakistan: „Nu este treaba noastră”. Care este îngrijorarea administrației de la Washington

HotNews acum 59 minute
Vicepreşedintele american JD Vance a declarat joi că India şi Pakistanul ar trebui să-şi reducă tensiunile, dar a adăugat că SUA nu pot controla cei doi vecini asiatici înarmaţi nuclear şi că un război între ei nu ar fi „treaba” Statelor Unite, rela

Viktor Orban l-a citat pe George Simion într-un mesaj despre alegerile din România. „Complet de acord”

HotNews acum 24 minute
Afirmațiile făcute de George Simion despre „Europa națiunile” în dezbaterea prezidențială de joi seară au fost citate de premierul maghiar Viktor Orban într-un discurs susținut vineri care a fost publicat pe contul oficial de X. „Ieri, în timpul dez

Vremea

București
acum

16°
vin.

13°/17°
sâm.

8°/13°
dum.

8°/21°
lun.

8°/17°
Iasi
acum

vin.

8°/11°
sâm.

5°/17°
dum.

6°/9°
lun.

4°/14°
Constanta
acum

16°
vin.

12°/17°
sâm.

10°/12°
dum.

9°/16°
lun.

10°/14°
Cluj-Napoca
acum

13°
vin.

6°/13°
sâm.

3°/15°
dum.

5°/11°
lun.

5°/13°
Timisoara
acum

17°
vin.

7°/17°
sâm.

6°/17°
dum.

7°/18°
lun.

5°/16°