Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Sărăcia i-a scos pe bătrâni în stradă

Publicat in Adevarul, joi 8 octombrie 2009 ·

În prag de iarnă, bătrânii din Slatina au organizat un protest prin care au cerut pensii mai mari şi un trai decent. Cu datorii la bănci şi la întreţinere, fără căldură în apartamente şi cu frigiderul gol, bătrânii s-au adunat în această dimineaţă în faţa Prefecturii, la miting. Copleşiţi de grija zilei de mâine, pensionarii au început să îşi spună pe rând nemulţumirile faţă de traiul greu. „Am trei milioane pensie şi stau într-o garsonieră confort III. Nu am nici bani de mâncare, îmi dă sora mea de milă, să am ce mânca. Fasole şi cartofi, altceva nu îmi permit să cumpăr. Nici măcar gaze nu am în casă, că nu am avut bani să bag. Acum am butelia goală şi gătesc pe un reşou. Sunt atât de necăjită că îmi vine să plâng şi mă apucă tremiratul când vorbesc desăre viaţa grea pe care o duc“, a spus, printre lacrimi, Niculina Streche , de 51 de ani, pensionată pe caz de boală.

Vor pensii mai mari

Principala revendicare a vârstnicilor a fost legată de intenţia guvernului de decuplarea a punctului de pensie de salariul mediu pe economie. „Vor să ne îngheţe pensiile, să nu le mai mărească tot anul. Am 400 de lei pensie, iar mama mea are 200 de lei. Avem datorii la bănci, la întreţinere. Pensia mamei mele nici nu ne ajunge pentru medicamente. O ducem foarte greu şi am venit aici să cerem să ne mărească pensiile. Vine iarna şi nu o să mai avem din ce să trăim, că trebuie să ne mai încălzim şi casele. Este vai de capul nostru. De mâncat mâncăm ce se găseşte“, a spus Eugenia Dicu , o altă pensionară.

Aflaţi ce au cerut bătrânii de la prefectul judeţului din ediţia de astăzi a Adevărului de Seară!

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SuperLiga: Dinamo, doar remiză cu FC Botoșani. Un gol al „câinilor” a fost anulat

HotNews acum o ora
Dinamo Bucureești și FC Botoșani au terminat la egalitate, scor 0-0, meciul disputat luni, pe stadionul „Arcul de Triumf”, în etapa a doua din SuperLiga. Dinamo – FC Botoșani 0-0 Toate ocaziile din prima repriză le-au aparținut „câiniilor”: Musi (‘5

Emisiunile zilei marţi, 22 iulie 2025

Ziarul Financiar acum o ora
Pentru alte știri, analize, articole și informații din business în timp real urmărește Ziarul Financiar pe WhatsApp Channels

Programul SGR-RetuRO se va extinde. Ministrul Mediului a anunțat noile ambalaje care vor intra pe listă

Adevarul acum 59 minute
Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a anunțat că analizează extinderea Sistemului de Garanție-Returnare (SGR) și la alte tipuri de ambalaje, precum borcanele sau cartoanele de lapte.

Video A murit actorul Malcolm-Jamal Warner, Theo din „The Cosby Show”. S-a înecat în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica

Adevarul acum 41 minute
Malcolm-Jamal Warner, actorul cunoscut mai ales pentru rolul Theo Huxtable din serialul The Cosby Show, a murit. Warner, care avea 54 de ani, s-a înecat duminică, în timp ce se afla în vacanță în Costa Rica.

Percheziții pe scară largă în rândul agenției anticorupție din Ucraina. SBU vânează „cârtițe” ale Rusiei

HotNews acum 35 minute
Serviciile de securitate ucrainene au arestat luni mai mulți oficiali din principala agenție anticorupție a țării și au efectuat zeci de percheziții, într-o acțiune pe care instituția vizată o consideră exagerată și care, potrivit acesteia, i-a bloc

Ilie Bolojan: „Cât timp voi fi premierul României, voi căuta nu să creez FALII în COALIȚIE”

Gandul acum 2 ore
Premierul Ilie Bolojan este ferm convins că actuala Colaliție nu este una de conjunctură și va trece testul politic, inclusiv pe pachetul doi posibil asumat. Pe timpul mandatului său, Premierul promite să nu creeze noi falii între PNL și PSD, în spe

Nicușor Dan, despre interferențele Rusiei: „NATO, UE şi Marea Britanie confirmă. Statul român trebuie să vină cu noi probe”

HotNews acum 6 ore
Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni ciberbetice în

Ghinion teribil pentru CFR Cluj » Cine e posibila adversară din turul 3: traseu infernal în Europa League

Gazeta Sporturilor acum 9 ore
Dacă trece de Lugano în turul 2 preliminar Europa League, în al treilea tur. Portughezii sunt mari favoriți împotriva bulgarilor.

Datoria publică a României a depăşit pragul psihologic de 1.000 de miliarde de lei

Ziarul Financiar acum 40 minute
♦ În doar primele patru luni din an, datoria publică a depăşit pragul psihologic de 1.000 mld. lei. Datoria publică a sărit, în aprilie, de 1.000 mld. lei, potrivit datelor Finanţelor publicate ieri. Nu este de mirare. Deficitul bugetar, care a atin

CNAIR impune restricții de tonaj în șase județe din cauza caniculei

HotNews acum 7 ore
Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) anunță că, marți, 22 iulie, vor fi instituite restricții de circulație pentru autovehiculele cu masa totală maximă autorizată mai mare de 7,5 tone, între orele 12:00 și 20:00, în j

Vremea

București
acum

27°
mar.

22°/41°
mie.

23°/37°
joi

21°/39°
vin.

23°/42°
Iasi
acum

24°
mar.

21°/37°
mie.

18°/33°
joi

20°/34°
vin.

19°/36°
Constanta
acum

24°
mar.

22°/34°
mie.

23°/26°
joi

24°/28°
vin.

23°/29°
Cluj-Napoca
acum

23°
mar.

20°/31°
mie.

18°/31°
joi

19°/33°
vin.

18°/34°
Timisoara
acum

25°
mar.

17°/33°
mie.

21°/35°
joi

22°/39°
vin.

22°/38°