Dacă pe drumul dintre Scheveningen spre Amsterdam, Jurnalul de campanie al Adrianei Săftoiu mi-a cucerit mai mult atenţia decît desfăşurătorul de mori olandeze înseamnă că merită comentat. Dintr-un colţ al Amsterdam Bibliotheek, care nu e numai un templu al cărţii, ci şi un spaţiu deschis de literatură, muzică şi artă, în care rezonează mai multe culturi, poţi scrie şi comenta la un ceai. Acolo unde esenţa, trăirile şi spiritualitatea unui întreg imperiu se interconectează, inspiraţia parcă îţi dă aripi. Jurnalul de campanie putea fi intitulat liniştit „Jurnal de Urlaţi“. Nu înţeleg de ce Editura Trei nu a optat pentru cea de-a doua variantă, mult mai pămînteană şi mai apropiată de spaţiul de desfăşurare al unui film electoral. Ca unul care am coordonat zeci de campanii electorale şi mi-am dedicat ceva ani unor experienţe mai mult comice decît tragice, pot spune că jurnalul consilierului faţă cu reacţiunea din teren e literatura unui sport jucat fără reguli, de către un autor încăpăţînat să nu se adapteze. Dacă la români, în 2008, la fel ca înainte de cel de-Al Doilea Război Mondial, alegerile se cîştigă cu traista de bunătăţi, Adriana Săftoiu a ţinut să infirme evidenţa. Şi a reuşit. A plecat singură la drum şi a ajuns tot singură, în finalul unei întoarceri superbe la Urlaţi. De ce singură? Fiind recomandată de Dinu Patriciu organizaţiei PNL din Prahova, şi-a făcut campania după strategia ei, nu la recomandarea celor care se pricep la toate. A pornit la drum cu un proiect care nu aducea voturi imediate, spre disperarea „factorilor locali“: „ghiozdanul“. Trei luni a muncit pentru mai multe bănci în şcoli, pentru vestiare curate, locuri de joacă şi mai multe computere în clase. A dus, conform relatărilor, cîteva mii de şcolari să vadă muzeele sau circul bucureştean. Dacă a reuşit să convingă electoratul, ne-o spune votul final: 39,6% în favoarea doamnei cu că