Scrutinul din acest an constituie o premiera in istoria democratiei din Romania, o premiera care i-a prins pe picior gresit laolalta pe alegatori si politicieni. Din pinza "Peisaj cu vedere spre Cotroceni" nu se intelege momentan nimic. Avem schitate patru personaje, vreo trei clovni in decor si cam atit. Lipsesc nuantele. Desi campania electorala a inceput in primavara, odata cu "identificarea" principalilor candidati, nu stim inca prea multe detalii despre prezidentiabili. Nu doar ca aspirantii la Cotroceni nu s-au afisat cu vreun proiect, dar, mai important, au evitat sa-si asume explicit o "echipa". Intr-un sistem constitutional in care atributiile executive ale sefului statului se limiteaza la nominalizarea unui premier, candidatii isi priveaza electoratul de o informatie fundamentala. Cu cine intentioneaza sa guverneze? Ce formula politica a Executivului prefera sa patroneze? In lipsa acestor informatii, pentru alegator scrutinul prezidential seamana cu un joc de noroc. Un "pariu" pe o cursa de cai in care se cunosc doar numele jokey-ilor. "Ponturile" sint putine. Putem presupune, spre exemplu, ca actuala prietenie dintre liberali si social-democrati va continua si dupa alegeri. Cu alte cuvinte, ca Mircea Geoana sau Crin Antonescu la Palatul Cotroceni s-ar traduce prin formula PSD-PNL la Palatul Victoria. Putem banui, de asemenea, ca sirguinta cu care PDL achizitioneaza traseisti din rindurile opozitiei este menita sa-i asigure lui Traian Basescu o guvernare unicolora, eventual cu sprijin UDMR. Dar prezumtiile, criticabile de altfel, se opresc aici. Opinia potrivit careia instabilitatea politica va lua sfirsit odata cu alegerile prezidentiale inglobeaza o doza ridicata de optimism. Pina in 2004, regulile confruntarii pentru Cotroceni erau simple. Cumularea in aceeasi zi a scrutinului prezidential cu alegerile parlamentare avea avantajul de a diferentia usor com