Zone de picnic cu parcare, locuri special amenajate pentru aprinderea focului şi pentru statul pe iarbă, toalete, surse de apă, coşuri de gunoi, indicatoare care interzic spălatul vaselor în râu, obligativitatea îngropării nevoilor fiziologice. Altfel spus, „grătar european”. Sursa: Răzvan Vălcăneanțu
Asta prevedea un proiect de lege care ar fi putut reglementa picnicul românesc.
Proiectul, încă nefinalizat, a fost început de ministrul Nicolae Nemirschi şi „terminat”, din vorbe, de interimarul Elena Udrea. Potrivit acesteia, „există deja legi care reglementează că se poate face foc numai în zone special amenajate, iar acestea sunt de-ajuns”.
Potrivit draftului de lege - la care au lucrat specialişti de la Mediu, reprezentanţii ONG-ului Green Revolution şi o casă de avocatură -, în urma unui protocol, românii care voiau să iasă la pădure ar fi putut să-şi parcheze maşina în zone special amenajate, să-şi monteze grătarul în zone strict delimitate şi să se bucure civilizat de o ieşire la iarbă verde.
„În proiect, se precizează că zonele pentru grătar trebuie amenajate cu pietriş şi dotate cu ustensile specifice. Totodată, sunt prevăzute amenzi pentru cei care se spală cu şampon sau îşi curăţă vesela cu detergent, în râu. În plus, românii care îşi fac nevoile în pădure trebui să şi le îngroape”, a explicat Corneliu Belciug, de la Green Revolution.
În România, nu prea sunt zone special amenajate pentru picninc, unul dintre puţinele parcuri pentru astfel de activităţi fiind inaugurat la Timişoara, acum două zile.