Bistriţenii sunt invitaţi să participe duminică, 11 octombrie, de la ora 10.00 la ceremonia de inaugurare a noilor clopote ale Bisericii Evanghelice. Sunetul acestora se va auzi la mai bine de un an de la incendiul care a devastat turnul şi a topit clopotele vechi. Citeşte şi:
Braşov: Un clopot uitat va bate după 50 de ani în Piaţa Sfatului
Bistriţenii vor auzi, dumnică, din nou sunet venind din turnul Bisericii Evanghelice. Acest sunet nu va fi făcut de muncitorii care zoresc cu lucrările de reparaţii ci va fi făcut de noile clopote ale Bisericii. Acestea au ajuns la Bistriţa în 25 septembrie, iar săptămâna trecută au fost urcate în turn pentru a fi montate. Duminică este ziua în care aceste vor fi puse în funcţiune, ziua în care Biserica va reveni într-o oarecare măsură la viaţă.
Noile clopote au fost turnate în Germania, la Passau, în 31 iulie la un atelier cu tradiţie. Acestea sunt o donaţie din partea comunităţii saşilor bistriţeni de acolo. Au fost turnate în atelierele firmei Perner, care are o tradiţie de peste 400 de ani în fabricarea clopotelor pentru aşezări bisericeşti din întreaga lume. Clopotele sunt confecţionate dintr-un aliaj de cupru (78%) şi cositor (22%), cântăresc 2400 kg, 1200 kg, respectiv 760 kg şi sunt inscripţionate cu câte un verset biblic.
Clopote noi după 500 de ani
Vechile clopote au fost turnate în anul 1430, acum mai bine de 500 de ani . Pe clopotul cel mare, despre care se spune că ar fi fost botezat „Suzana”, era inscripţionat: „Acest clopot a fost turnat de către meşterul Ioan din Sighişoara spre cinstirea Domnului şi a Fecioarei Maria în ziua următoare Înălţării Domnului Hristos (6 mai) a anului 1430”. Pe cel de-al doilea clopot scria: „Acest clopot a fost turnat spre lauda Domnului şi a fericitului Nicolae Confesorul în anul 1430”. Ghidaţi de aceste inscripţii, istor