Gestaţia albumelor Massive Attack e îndeobşte chinuitoare. Au trecut şase ani de la „100th Window” şi de-abia în 2010, pare-se, o să avem parte de cel de-al cincilea. Pauzele lungi şi dese par să le priască, totuşi. Între altele, pentru că încearcă miliarde de variante ale cântecelor viitoare şi pentru că le testează neobosit în concerte. Îi cred pe cuvânt atunci când spun că vor să livreze de fiecare dată ceva solid şi interesant.
De aceea mi se pare că „Splitting the atom” ascunde mai multe decât dezvăluie. Două cântece şi două remixuri care păstrează tradiţia colaborărilor „made in Heaven”: de data asta e vorba de Martina Topley-Bird, una dintre cele mai tulburătoare voci ale ultimilor 15 ani, Guy Harvey (Elbow) şi Tunde Adebimpe, de la TV on the Radio.
Adebimpe face o treabă excelentă în „Pray for rain”. Cântă de parc-ar recita şi nuanţează perfect basul aspru şi percuţia ameninţătoare care au devenit mărcile Massive Attack. Totuşi, parcă prea sună a „Angel”, cântecul care deschidea excepţionalul „Mezzanine”.
Şi „Splitting the atom” are un parfum foarte familiar – e la fel de lascivă şi de acaparatoare ca mai fiecare cântec din „Blue Lines”. Ceea ce înseamnă, Slavă Cerului!, R&B esenţializat, leneş aproape. „Splitting the atom” se mişcă precum o mâţă adormită lângă sobă, imperceptibil. Trei oameni cântă pe rând, se îngână câteodată, timpul pare suspendat – cele 5 minute par o jumătate de oră de calm şi voluptate.
Remixurile mă pun pe gânduri. „Psyche” se foloseşte de vocea Martinei Topley-Bird ca de vreun nemţăşug de studio – exasperant de corect, fără acea forţă în stare să te surprindă, să te subjuge cu adevărat. Iar „Bulletproof love”, în varianta de faţă, pare croită pentru after party-urile de la cinci-şase dimineaţa. Dar, încă o dată, e vorba de remixuri. Abia aştept să aud cântecele propriu-zise. Nu mai e chiar mult.
M
