Scriitoarea născută în Banat şi stabilită în Germania, Herta Müller, a luat premiul Nobel pentru literatură. Autoarea în vârstă de 56 de ani este primul scriitor de origine română laureat cu celebrul premiu. Sursa: Cosmin MarinescuSursa: Codrin PrisecaruSursa: Codrin Prisecaru
1 /.
Anunţul a fost făcut de Comitetul Nobel al Academiei Suedeze. Din 1999, când Germania a propus-o la Nobel, Herta Müller are în permanenţă o cotă la bursa acestui premiu, iar anul acesta s-a situat pe primele poziţii în ierarhie.
"Încă nu îmi vine să cred, nu mă aşteptam, eram sigură că nu mi se poate întâmpla mie", a declarat, cu puţin timp în urmă, scriitoarea, în cadrul unei conferinţe de presă. "E greu să faci faţă unui asemenea eveniment", a precizat aceasta, dând explicaţii despre viaţa sa în timpul celor 30 de ani trăiţi sub dictatura comunistă.
Trimisă la „reeducare” de Securitate, după ce refuzase colaborarea cu ei, Müller a fugit din ţară în 1987, episod reconstituit de ea însăşi în cartea „Regele se înclină şi ucide” (Polirom). Pentru opera sa, concentrată pe experienţa sa în timpul regimului totalitar, a primit zeci de distincţii peste hotare.
Distincţia i-a fost acordată pentru felul în care „cu concentraţia poeziei şi francheţea prozei, descrie viaţa celor deposedaţi”, se arată în argumentul Comitetului Nobel.
„Nu ştiu cine m-a propus, nici ce caut pe acele liste. Acum câţiva ani mi s-a spus, în ziua anunţării premiilor, să stau acasă, lângă telefon, dar nici acest lucru nu l-am făcut. M-aş simţi caraghios dacă aş aştepta aşa ceva, nu mă preocupă Premiul Nobel; nu pentru asta scriu”, mărturisea Herta Müller într-un interviu acordat EVZ în 2008.
"Unii scriitori se aleg cu o tematică de care nu scapă toată viaţa. Nu ei îşi aleg tema, ci tema îi alege pe ei. Greutăţile mari din viaţă aleg temel