Singurul centru social de pe lângă o biserică funcţionează din donaţii. Asociaţia „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” îi îmbracă pe nevoiaşii din Baia Mare.
Asociaţia „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”, de pe lângă Parohia Ortodoxă cu acelaşi nume din Baia Mare le oferă băimărenilor cu o situaţie financiară precară o masă caldă în fiecare duminică, după oficierea Sfintei Liturghii. „De un an, 50 de persoane, prin rotaţie, primesc o masă caldă duminică de duminică, iar la alte 20 care sunt imobilizate la pat, le ducem mâncarea acasă”, spune Vasile Fodoruţ, preot paroh Biserica „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul”.
De asemenea, săptămânal, membrii asociaţiei oferă nevoiaşilor din Baia Mare pachete cu alimente de bază, îmbrăcăminte şi consiliere spirituală şi psihologică. „Sunt o mână de voluntari care merg în mod constant şi le fac cumpărături bătrânilor care nu se pot deplasa”, spune Vasile Fodoruţ. „Asociaţia a luat naştere din dorinţa de a dezvolta filantropia pe care o face biserica din punct de vedere spiritual. Am vrut să le întindem o mână şi celor care au nevoie de ajutor material”, continuă acesta. În momentul de faţă, asociaţia numără peste 100 de membri, toţi enoriaşi ai Bisericii „Sfântul Ierarh Iosif Mărturisitorul” şi 200 de beneficiari.
40 de paturi pentru cei fără adăpost
Din 2006, asociaţia a pus bazele unui centru social multifuncţional, investiţia necesară depăşind 1.000.000 de lei. „Avem o sală polivalentă în care pot lua masa 100 de persoane, două săli de consiliere, o bucătărie, un cabinet de medicină generală şi unul stomatologic”, spune Vasile Fodoruţ. Acestea vor putea fi utilizate la sfârşitul acestui an. Tot atunci, vor fi date în folosinţă 40 de spaţii de cazare pentru persoanele fără adăpost. „De anul viitor, vrem să deschidem două ateliere, unul de croitorie şi unul de tâmplărie, unde îi