Una dintre temele de comentariu, sindicaliştii care au cerut prea mult respect în Piaţa Victoriei şi deci au fost manipulaţi. Apoi, unicameralul rămîne o temă de dezbatere, iar Nebraska lui Avramescu o temă de banc. Şi, incredibil dar adevărat, se scrie încă de film românesc. Şi se scrie mai mult despre Francesca decît despre Amintiri din epoca de aur. Ceea ce e puţin nedrept.

Alina Mungiu Pippidi crede că vreme în care să ne mai dorim unicameralul a trecut de mult timp. Şi mai crede că Avramescu ar fi picat testul dacă se prezenta la examen cu Nebraska:

E foarte adevarat ca eu am spus si scris de multe ori ca reducerea numarului de parlamentari ar opera mai drastic decat votul uninominal la noi. Dar sunt ani de cand nu am mai recomandat o singura Camera, pentru ca la o tara cu gradul nostru de coruptie asta ar fi o prostie. O Camera au Rusia, Belarus, Cuba, Coreea de Nord. Va place modelul? O trecere in revista comparativa gaseste unicameralismul asociat semnificativ cu tari mici cu populatie redusa (nu e cazul nostru), cu statutul de fosta colonie (nici atat) si cu instabilitatea politica (asta se potriveste). Intre anii ’80-’90 mult mai multe Camere secundare au fost create decat abolite, pentru ca modelul a fost adoptat de majoritatea noilor democratii. (citeste aici)

Grigore Cartianu, pe de altă parte, îi recunoaşte ceva merite guvernului Boc, dar se arată necruţător cu legiuitorii:

Guvernul Boc a abordat frontal – uneori, chiar brutal – multe probleme nerezolvate timp de 20 de ani. Normal ar fi fost să nu se ajungă la asumarea răspunderii Guvernului, dar pentru asta trebuia să funcţioneze Parlamentul! Or, marii noştri legiuitori au tăiat frunză la câini. De ce nu ne-au livrat ei, până acum, legile vitale unei democraţii sănătoase? Aaa, e vorba şi de pensiile parlamentarilor… (citeste aici)

Horia Roman Patapievici se simte manipulat