Una dintre cele mai "fierbinti" intrebari pentru guvernatorul BNR Mugur Isarescu a venit in timpul audierilor de la deputatul PD-L Adrian Gurzau, care a dorit sa stie de ce membrii Consiliului de Administratie sunt "mai presus de lege" si nu isi publica veniturile salariale in declaratiile de avere.
Guvernatorul nu a raspuns, indicandu-l pe prim-viceguvernatorul Florin Georgescu drept cea mai potrivita persoana sa raspunda la intrebare, nici acesta insa nu a dat un raspuns care sa-l multumeasca pe deputatul PD-L.
"Este o problema concurentiala cu celelalte banci centrale din Europa, pentru ca noi acum facem parte dintr-un sistem integrat in care poti sa candidezi pentru un post in orice banca europeana si de aceea nu este o idee buna sa si publici salariile", a spus Georgescu.
Declaratiile de avere ale membrilor in functie ai CA al BNR contin la rubrica venituri salariale formularea "conform fisei fiscale". Formulari similare se regasesc si la demnitarii care sunt in functii de conducere la CNVM sau CSA.
"Pentru domnul guvernator am tot respectul, dar Florin Georgescu a scaldat-o. Eu nu inteleg de ce demnitarii nu sunt toti egali. Daca presedintele Romaniei isi depune declaratia de avere, de ce nu si-o depune guvernatorul BNR, e mai presus de lege", a spus Gurzau. El a spus ca nu va sesiza Agentia Nationala de Integritate, pentru ca nu este "turnator".
ANI nu a raspuns ieri, pana la inchiderea editiei, la solicitarea ZF privind o eventuala neconcordanta intre declaratiile de avere ale membrilor CA al BNR si legea privind declararea averii demnitarilor.
Una dintre cele mai "fierbinti" intrebari pentru guvernatorul BNR Mugur Isarescu a venit in timpul audierilor de la deputatul PD-L Adrian Gurzau, care a dorit sa stie de ce membrii Consiliului de Administratie sunt "mai presus de lege" si nu isi publica veniturile salariale in declara