După ultimele declaraţii date de părţile implicate în „cazul Bornescu“, devine tot mai clar că Adrian Mititelu, patronul Ştiinţei, e gata să-i dea drumul lui „Jose“ dacă primeşte suma solicitată.
Patronul Universităţii, Adrian Mititelu, a reacţionat la zvonul conform căruia portarul Mircea Bornescu ar putea obţine drept de joc pentru Rapid în partida cu CFR Cluj. „Nu discut despre Bornescu. Nu va juca în meciul cu CFR. Să joace sârba de la Maglavit cu CFR. Bornescu este jucătorul Universităţii Craiova. Au fost nişte încercări timide de a-şi rezolva problemele cu Ştiinţa, dar nu au fost în stare să se ţină de cuvânt nici măcar două zile. Nu este vorba de negociat. A venit pe aici cu impresarul lui, am bătut palma din nou cu ei şi bineînţeles că nu au fost în stare să se ţină de cuvânt nici măcar pentru două zile. Deocamdată, rămâne definitiv, pentru că m-au supărat şi cu mine nu mai au nici un dialog. Bornescu, la ora asta, se află într-o situaţie foarte grea. Ba unul, ba altul încearcă să-l «ajute» şi îi fac numai rău. Rapidul vrea să-l ia pe Bornescu, dar vrea să-l ia cam gratis. Pe George Copos când l-am întrebat astă-vară de Bozovici, a spus că preţul lui este de cel puţin 800.000 de euro“, a spus Mititelu.
Transfer cotit?
Că Mititelu se ţine tare în coarne pentru a scoate nişte bani din transferul jucătorului o demonstrează şi declaraţia impresarului Florin Manea, cel care l-a însoţit pe portar la negocieri. Acesta susţine că s-a ajuns la un acord cu patronul Ştiinţei pentru rezilierea contractului, însă numai dacă se va transfera la o echipă din străinătate. „Am discutat cu domnul Mititelu şi ne-am înţeles ca Bornescu să îşi poată rezilia actuala înţelegere, însă numai în schimbul unei sume de bani. Nu se pune problema să meargă la Rapid sau la oricare echipă din România, înţelegerea e valabilă numai dacă Mircea se va trans