Raluca este managerul salonului de coafură şi înfrumuseţare Monalisa dar şi una dintre cele mai bune stiliste din Târgovişte. Pasiunea Ralucăi pentru frumos şi estetică se trage din familie. De la 9 ani a început, timid, să intre în lumea cosmeticii, atunci când mama sa a făcut un curs în domeniu şi a folosit-o pe Raluca pentru a exersa acasă ceea ce învăţa la curs. „Automat am învăţat toate procedurile. Pe deasupra, bunicii mei au fost frizer şi coafeză şi cam toţi din familie au avut de-a face cu acest domeniu”, spune Raluca Ionescu.
De la 14 ani a început să lucreze în salonul mamei sale. A început prin a da câte o mână de ajutor, dar fără a neglija şcoala şi prietenii. „Totul a venit natural, toată această dragoste pentru coafură şi înfrumuseţare. Nimeni nu m-a obligat să urmez cariera asta şi acum nimeni nu m-ar putea convinge să aleg un alt domeniu”, spune Raluca.
Pe lângă munca de stilistă, Raluca este şi managerul salonului „Monalisa”, unul dintre cele mai cunoscute saloane de înfrumuseţare din vechea cetate de scaun. „Am studiat în facultate Managementul Proiectelor şi acum sunt managerul salonului. Sunt încântată de fiecare dată când îmi dau seama că mă descurs în situaţii grele şi când toate ies aşa cum vreau eu”, spune Raluca Ionescu.
Banii vin doar cu sacrificii
Despre banii pe care îi câştigă cu salonul de înfrumuseţare, Raluca spune că sunt destui dar doar cu o condiţie: să faci multe compromisuri legate de viaţa personală. „Ca să iasă bani din afacere tebuie să renunţi la vacanţe şi sărbători. Atunci când toţi se distrează trebuie să stai la lucru. Doar aşa ies banii, cu sacrificii”, spune managerul Raluca.
Lucrează de dimineaţă până seara
Programul Ralucăi la salon şi la şcoala de înfrumuseţare la care predă începe dimineaţa devreme şi se încheie seara târziu. „Eu