Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Florin Panea a cerut insolventa magazinelor Leonardo dupa ce a acumulat datorii de 100 mil. euro

Publicat in Ziarul Financiar, joi 8 octombrie 2009 ·

Leonardo, cel mai mare retailer roman de incaltaminte, cu afaceri de 136 mil. euro, a intrat in reorganizare judiciara la presiunea creditorilor, care au de primit aproximativ 100 mil. euro, potrivit Casei de Insolventa Transilvania, responsabila cu reorganizarea companiei.

Florin Panea, proprietarul Leonardo a deschis pe data de 5 octombrie un dosar (6397/111/2009) in care a cerut intrarea in insolventa a companiei, iar la doua zile distanta Tribunalul Bihor a decis reorganizarea.

"Cele mai mari datorii, de circa 70 de milioane de euro, sunt catre furnizori, 20% din suma ar trebui sa fie date la banci, iar 10% este datoria catre stat. Leonardo a luat aceasta hotarare din cauza scaderii cererii pe piata interna si a reducerii vanzarilor cu 25% in acest an, dar si din cauza presiunilor venite din partea creditorilor", a declarat Radu Lotrean, asociat coordonator la Casa de Insolventa Transilvania.

Minus 30 de magazine si 600 de angajati

Din acest moment, Leonardo va avea la dispozitie o perioada medie de 4-6 luni (perioada care se poate prelungi pana la un an) in care va definitiva tabelul creditorilor si al datoriilor, timp in care nu va mai plati datoriile scadente, ci va initia un plan de reorganizare. Perioada stabilita de lege pentru reorganizarea companiei este de pana la 3 ani, cu posibilitatea de prelungire de un an. In aceasta perioada, Leonardo va incepe sa plateasca din datorii in functie de profitul obtinut.

"Leonardo isi continua activitatea in mod normal si va onora toate obligatiile catre creditorii sai. Traversam un moment mai dificil cauzat de scaderea vanzarilor, insa acest lucru va fi depasit prin directiile de bussines pe care le-am trasat si care vor da roade dupa sezonul de iarna", explica pentru ZF Florin Panea, proprietarul Leonardo.

Compania cu afaceri de 136 mil. euro in 2008 a apelat in prima parte a

Articolul in Ziarul Financiar >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Trump o nominalizează pe Pam Bondi ca noua sa propunere pentru funcţia de procuror general

News.ro acum o ora
Preşedintele ales al SUA Donald Trump a nominalizat-o pe Pam Bondi, fost procuror general din Florida, ca noua sa propunere pentru a conduce Departamentul Justiţiei, după retragerea lui Matt Gaetz, scrie CNN. ”Pam a fost procuror pentru aproape 20 d

Alegeri prezidenţiale 2024. Primii 10 votanţi din diaspora şi-au exprimat votul în Noua Zeelandă

Mediafax acum 25 minute
Procesul electoral pentru alegerea preşedintelui României a început vineri în diaspora, primii care şi-au putut exprima votul fiind românii din Noua Zeelandă. La secţia de votare din Auckland, 10 cetăţeni români au votat deja, toţi fiind înregistraţ

Trenul nou Alstom a fost pus din nou în circulație, vineri dimineață

G4Media acum 3 ore
Trenul Alstom Coradia Stream, pus oficial în circulație miercuri, dar care joi a fost retras temporar din cauza unor „erori afișate de computerul de bord”, a reluat călătoriile vineri dimineață, au anunțat Alstom și Autoritatea pentru Reformă Ferovi

Superliga: FC Botoşani dă lovitura la ultima fază, 1-0 cu FCSB

News.ro acum 9 ore
Echipa FC Botoşani a învins joi seara, pe teren propriu, scor 1-0, formaţia bucureşteană FCSB, într-o restanţă din etapa a patra a Superligii. Golul victoriei a venit la ultima fază a meciului. Bucureştenii au venit la Botoşani fără mulţi jucători i

Săptămâna culturală 22-28 noiembrie 2024

Buna ziua Brasov acum 5 ore
Vineri, 22 noiembrie - Centrul Cultural Reduta (Str. Apollonia Hirscher nr. 8. Program: luni-vineri, 10:00-20:00), orele 9:00 şi 10:00 - „Cum a furat Grinch Crăciunul?”, spectacol de teatru pentru copii. Sâmbătă, 23 noiembrie - Biblioteca Judeţeană

Atenţionare de călătorie emisă de MAE: Restricţii de circulaţie în Bulgaria, unde au fost emise coduri meteo de vânt puternic şi ninsori

News.ro acum 8 ore
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie pentru Bulgaria, unde au fost emise, pentru vineri şi sâmbătă, coduri meteo de vânt puternic şi ninsori. Potrivit MAE, Institutul Naţional de Meteorologie şi Hidrologie bulgar a i

Ciolacu spune că nu a fost niciodată prieten cu Ciucă. „Va fi greu să funcţionăm în viitor. Dar eu sunt un bun creştin și noi creştinii iertăm repede”

HotNews acum 8 ore
Candidatul PSD la preşedinţia României, Marcel Ciolacu, afirmă că nu a avut niciodată o relaţie de prietenie cu liderul PNL Nicolae Ciucă, dar se arată deranjat de atitudinea acestuia din campania electorală. „Va fi greu să funcţionăm în viitor”, ad

Baschet masculin: România, prima victorie din precalificările europene ale Cupei Mondiale din 2027

News.ro acum 10 ore
Naţionala de baschet masculin a României a învins joi, la Oslo, reprezentativa Norvegiei, scor 75-62 (44-38), în a doua partidă din grupa B a precalificărilor europene ale Cupei Mondiale din 2027. Este primul succes al naţionalei tricolore în grupa

Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras

Mediafax acum 11 ore
Matt Gaetz, propunerea lui Donald Trump pentru poziţia de procuror general al SUA, s-a retras în urma unor scandaluri. Asta deşi Trump a declarat recent că nu-şi schimbă nominalizarea. Gaetz a fost vizat de acuzaţii de conduită sexuală necorespunzăt

Zelenski cere comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” după atacul rus cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” Războiului din Ucraina

News.ro acum 8 ore
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski cere joi comunităţii internaţionale ”să reacţioneze” în urma unui tir împotriva Ucrainei al Rusiei cu un nou tip de rachetă balistică hipersonică, Oreşnik, care creşte ”amploarea brutalităţii” războiului înt

Vremea

București
acum

vin.

1°/11°
sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

3°/7°
Iasi
acum

-1°
vin.

-1°/9°
sâm.

-0°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-1°/5°
Constanta
acum

vin.

0°/15°
sâm.

3°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
vin.

-3°/2°
sâm.

-6°/1°
dum.

-6°/1°
lun.

0°/2°
Timisoara
acum

vin.

1°/7°
sâm.

-0°/5°
dum.

-1°/5°
lun.

1°/7°